Aproape 900 de bistrițeni și-au pierdut locul de muncă în perioada Stării de Urgență
Când în România a fost declarată stare de urgență, mii de salariați au rămas acasă, astfel că producţia industrială a judeţului Bistrița-Năsăud s-a situat în luna aprilie 2020 cu 47,4% sub nivelul lunii corespunzătoare a anului precedent.

07 Iulie 2020, 12:52
Faţă de luna anterioară producția a scăzut cu 41,5%. Și cifra de afaceri realizată de agenţii economici cu activitate preponderent industrială a scăzut în aprilie 2020 cu 45,7% faţă de luna corespunzătoare a anului anterior.
La sfârşitul lunii aprilie 2020 efectivul salariaţilor din judeţ era de 69.910 persoane, cu 881 persoane mai puține față de luna anterioară şi cu 870 persoane sub nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior.
Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii aprilie 2020 era de 3295 persoane, în creștere cu 79 persoane faţă de luna anterioară şi cu 155 mai puține faţă de acelaşi moment al anului 2019.
Rata şomajului a fost de 2,6%.
Sursa: Viorel Grosu
Foto: pixabay