Ajutorul financiar acordat familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă, votat de Parlament
O altă lege importantă pentru familiile cu copii votată zilele trecute de plenul Camerei Deputaților, ca for decizional, este cea care prevede acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă.

20 Martie 2020, 14:58
Acest act normativ are drept scop combaterea fenomenului scăderii natalităţii din România, care este legat de mai mulţi factori şi trebuie privit într-un context mai larg, atât geopolitic, cât şi social.
Este evident că în România este necesară o politică de dezvoltare a serviciilor sociale pentru stimularea natalităţii, cu respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului. România se află în situaţia unei lipse acute de creşe şi grădiniţe pentru copiii de vârstă preşcolară, iar cele existente sunt într-o stare neadecvată de funcţionare, mult prea puţine fiind modernizate şi conforme cu necesitățile prezente. Mai mult, deşi numărul creşelor şi a grădiniţelor private este în creştere, acestea nu acoperă cerererile de înscriere, iar foarte mulţi părinţi din țara noastră nu îşi permit o astfel de instituţie privată.
Legislaţia actuală permite angajarea de bone, dar pentru familiile aflate în situaţii de dificultate angajarea unui astfel de specialist este extrem de dificilă, în special din motive financiare. Prin această propunere legislativă, inițiatorii au venit în sprijinul părinţilor care au copii de vârstă antepreşcolară, în urmărindu-se depăşirea situaţiilor de dificultate prin concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională şi încurajarea ocupării pe piaţa muncii.
Sprijinul financiar se va acorda în baza unor condiţii de eligibilitate şi de criteriile sociale în funcţie de care acest ajutor se poate obţine raportat și la venitul net pe membru de familie. Suma propusă a fi acordată cu acest titlu se va stabili în mod diferențiat, iar suma maximă propusă este echivalentul în lei a sumei de 150 euro pentru fiecare copil de vârstă antepreşcolară. Pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor categoriile de persoane eligibile, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 lei. Ajutorul pentru plata bonelor este diferențiat, fiind de 710 lei pentru un venit net lunar pe membru de familie de până la 2.080 lei, 550 lei pentru categoria cuprinsă între 2.081 și 2.500 lei, 390 lei pentru un venit între 2.501 și 3.000 lei, și 250 lei pentru intervalul de venit 3.001-3.500 lei.
În accepţiunea Legii privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă, votată de Parlament, acest sprijin financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă antepreşcolară părintelui sau reprezentantului legal la care copilul locuieşte în mod statornic şi care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.