AMRCR infirmă informațiile privind închiderea unor magazine alimentare
Asociația Marilor Rețele Comerciale din România infirmă categoric informațiile privind închiderea unor magazine ale rețelelor de comercializare a produselor alimentare.

18 Martie 2020, 13:19
Cu privire la informațiile apărute în spațiul public referitoare la închiderea unor magazine ale rețelelor de comercializare a produselor alimentare, AMRCR infirmă categoric astfel de informații mediatizate sub diferite forme.
Nu au avut loc și nici nu se desfășoară în prezent discuții oficiale sau neoficiale privind o sistare a activității unor lanțuri de magazine alimentare care activează în România.
Sursa: amrcr.ro
Foto: pixabay.com