Cuplurile care nu pot avea copii ar putea primi ajutor financiar de 15.000 de lei pentru tratamente
Un proiect legislativ pus în dezbatere publică prevede acordarea unui voucher în valoare de 15.000 de lei pentru cuplurile infertile care își doresc să devină părinți. Inițiativa vizează sprijinirea financiară a procedurilor de fertilizare in vitro, un proces adesea inaccesibil din cauza costurilor ridicate.

Articol de Petruț Mazilu, 07 Mai 2025, 09:40
Ajutorul ar urma să fie acordat sub formă de voucher digital pentru medicamente şi proceduri medicale specifice pe teritoriul României.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale a pus în dezbatere publică Ordinul privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii (Fertilizare in Vitro - FIV).
Potrivit documentului, sprijinul financiar se va acorda pentru un număr de maximum 10.000 de beneficiari, iar depunerea dosarelor este permisă până la data de 30 noiembrie 2025.
Pentru a putea beneficia de acest ajutor financiar, cel puţin unul dintre cei doi beneficiari, membri ai cuplului infertil, căsătoriţi sau necăsătoriţi/, sau femeia singură infertilă trebuie să fie cetăţean român şi să aibă domiciliul în România.
De asemenea, cei doi membri ai cuplului infertil sau femeia singură infertilă trebuie să aibă calitatea de asiguraţi/asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România. Vârsta femeii solicitante trebuie să fie cuprinsă între 20 şi 45 de ani.
Sprijinul se acordă sub forma a două vouchere, în cuantum de 15.000 de lei.
Astfel, un voucher în valoare de 5.000 de lei va fi destinat achiziţionării de medicamente specifice, iar al doilea voucher, în suma de 10.000 de lei, va fi folosit pentru achitarea procedurilor medicale prescrise.
Voucherele se vor acorda în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete şi declarate eligibile.
Toate documentele se vor depune în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale dedicate acestui program.