În ultimele 24 de ore, 43.000 de persoane au trecut graniţele la nivelul întregii ţări
Aproximativ 43.000 de persoane au trecut graniţele la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore.

01 Iunie 2020, 08:50
Pe sensul de intrare au fost aproape 26.000 de persoane, iar pe cel de ieşire peste 17.000. Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost cea mai tranzitată, cu aproximativ 20.000 de persoane care au intrat în ţară.
În urma verificărilor realizate de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică, peste 9.600 de persoane au fost trimise în izolare sau în carantină.
Pentru a veni în sprijinul celor care vor să intre în ţară în această perioadă prin Ungaria, Poliţia de Frontieră a realizat o hartă cu itinerariul de deplasare pe care îl pot folosi spre punctele de frontieră deschise cu ţara vecină.
Instituţia aminteşte că, în prezent, formalităţile de frontieră durează mai mult din cauza triajului epidemiologic şi recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere deschise traficului internaţional la graniţa de vest.
Sursa: agerpres
Foto: pixabay