-

Cafeaua modifică senzaţiile receptorilor de gust

Potrivit oamenilor de ştiinţă danezi, cafeaua modifică senzaţiile receptorilor de gust.

Gustul dulce începe să fie perceput mai dulce, iar cel amar ca mai puţin amar. Cercetătorii de la Universitatea Aarhus au analizat sensibilitatea chimio-senzorială a persoanelor care beau cafea, pentru a stabili dacă băutura afectează papilele gustative şi mirosul.

La studiu au participat 156 de voluntari, al căror gust şi miros au fost testate înainte şi după consumul de cafea. Oamenii de ştiinţă au constatat că după ce au băut cafea, mirosul nu a fost afectat, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre gust.

După consumul de cafea, oamenii devin mai sensibili la alimentele dulci şi mai puţin sensibili la cele amare.

Pentru a se exclude influenţa cofeinei, experimentul a fost repetat şi cu cafea decofeinizată, dar rezultatele au fost aceleaşi. Se presupune că efectul se datorează ingredientelor amare din cafea.

Astfel se explică şi motivul pentru care amatorii de cafea preferă ciocolata neagră, al cărei gust devine mai „moale”, deoarece gustul amar este mai estompat, în timp ce gustul dulce devine mai evident.

Autorii studiului subliniază că influenţa cafelei asupra receptorilor de gust a fost de scurtă durată, iar modificarea s-a simţit doar atât timp cât au băut cafea.

Ei cred că datele studiului pot favoriza reducerea conştientă a zahărului şi caloriilor din alimente, ceea ce va fi de ajutor pentru persoanele supraponderale şi care suferă de diabet.

Sursa: rador

Foto: pixabay

banner 600 j 2

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept