-

Bolnavii cronici se confruntă cu lipsa medicamentelor vitale

Bolnavii cronici din țara noastră se confruntă în această perioadă cu lipsa medicamentelor care pentru ei sunt vitale. Alianţa Pacienţilor Cronici din România atrage atenţia că medicamentele din cadrul programelor naţionale de sănătate, mai ales cele oncologice, nu s-au decontat din luna august a anului trecut.

Reprezentanţii alianţei consideră că, pe lângă efortul pe care îl fac autorităţile în lupta cu pandemia de coronavirus, ele au şi responsabilitatea gestionării accesului la tratament pentru pacienţii cronici.

Alianța Pacienților Cronici din România precizează că a primit multiple sesizări privind lipsa medicamentelor pentru pacienții cronici.

Sesizările au fost atât din partea pacienților, cât și a medicilor și farmaciștilor. Un exemplu acut este lipsa la nivel național a produsului Tamoxifen, un medicament indicat în tratamentul adjuvant al cancerului mamar metastatic al pacientelor care au trecut prin intervenția de mastectomie.

Întreruperea acestui tratament poate conduce la creșterea riscului de recidivă a bolii oncologice. În România sunt peste 150.000 de femei cu cancer mamar cărora li s-a recomandat acest medicament. Pe lângă acest produs, mai este sesizată și lipsa altor medicamente utilizate în tratarea altor boli oncologice, cum ar fi leucemiile.

Reprezentanții alianței susțin că lipsa acestor medicamente s-a accentuat din momentul în care a expirat interdicția de export paralel, adică din luna septembrie a anului trecut.

Sursa: radio romania actualitati

Foto: pixabay

Articole înrudite