-

Formula de calcul a incidenței cazurilor de COVID ar putea fi modificată

Ministerul Sănătăţii vrea să schimbe formula după care se calculează incidența cazurilor de COVID cumulată în 14 zile la mia de locuitori. De acest indicator depinde scenariul în care sunt incluse județele și localitățile.

Luni a avut loc o primă discuție pe acest subiect, iar marţi, până la prânz, se vor face simulări.

Incidența cumulată la 14 zile la mia de locuitori ar putea să fi calculată luând în considerare 14 zile pentru care raportările privind cazurile de infecție cu virusul SARS-CoV-2 sunt complete, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andreea Moldovan.

Andreea Moldovan: Sunt, practic, indici de evoluție, de rată de incidență, de capacitate de testare, focar, fără focar, deci, practic, sunt niște indicatori tehnici. Oamenii se testează destul de puțin și evită să își facă acest test, care cred că de multe ori le salvează viața. Dacă știm ce se întâmplă, dacă știm că este COVID, atunci automat persoana respectivă poate să ia şi măsurile de sănătate publică necesare.

În acest moment sunt situații în care DSP-urile raportează târziu numărul de cazuri de infecție sau este trecută o cifră care nu aparține niciunui județ.

Oficialul din sănătate a explicat că în situația actuală nu se poate știi unde sunt probleme și unde nu pentru a se lua măsurile de sănătate publică adecvate.

De asemenea, a menționat că sunt județe în care testarea este redusă și că și-au propus ca oamenii să aibă acces mai repede la testare.

Dr. Andreea Moldovan a mai adăugat că se dorește obținerea unei imagini clare a situației din teren și că până la prânz vor face simulări, urmând să se întâlnească din nou la ora 13:00", potrivit Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Articole înrudite