Ascultă Radio Antena Satelor Live

Aparatul ortodontic, accesoriu „la modă”?

Aparatul ortodontic a speriat generații întregi de copii. În prezent însă, ca un soi de răzbunare peste timp, el este dorit, căutat și a căpătat chiar statut de accesoriu la modă

Aparatul ortodontic, accesoriu „la modă”?

18 Martie 2020, 21:59

Care este de fapt atitudinea corectă față de aparatul ortodontic aflăm de la dr. Eliza Popi-Lovinescu, medic stomatolog.

Tânără, comunicativă și foarte apropiată de copii și adolescenți – principalii beneficiari ai aparatului ortodontic -, dr. Eliza Popi-Lovinescu ne-a mărturisit ce a determinat-o să aleagă această profesie: „Mi-am dorit să duc mai departe munca tatălui meu, pe care l-am urmărit îndeaproape în decursul anilor. El m-a învățat ce înseamnă să pui suflet în meseria ta”.

De ce ortodonția, dintre câte specializări are medicina stomatologică? „Pentru că mi-am dorit să lucrez cu copiii și am simțit că pot avea o influență benefică în viața lor. Îi pot ajuta să se simtă în siguranță și relaxați atunci când vin la medicul ortodont. Ortodonția este acea parte a stomatologiei care se ocupa cu îndreptarea dinților și cu estetica maxilo-facială – ea are și o finalitate practică, și una estetică”. Dar să lăsăm interviul să curgă…

Când trebuie să ajungă prima dată omul la medicul ortodont? Atunci când se impune să poarte aparatul ortodontic sau există o anumită ciclicitate a vizitelor în cabinetul de specialitate?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Este important să venim cât mai devreme la medicul ortodont pentru a putea preveni anumite anomalii dentomaxilare. Ideal ar fi să ajungem la un consult de specialitate în perioada de creștere, când suturile oaselor dentomaxilare nu s-au sudat și se poate acționa în această direcție, pentru a ghida dezvoltarea în mod corect a dinților.

În acest caz, e de presupus că părinții sunt primii care pot observa anomaliile și iau decizia vizitei în cabinetul medicului ortodont?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Bineînțeles. Și e important să vină la medicul ortodont, în cazul în care nu e sigur, legat de orice aspect pe care îl poate vedea: fie o înghesuire, fie o spațiere ori altceva care i se pare că nu are un aspect normal.

Aducem copilul la cabinet atunci când credem că e necesar aparatul ortodontic sau se impune o anumită periodicitate a acestor consulturi? Care e vârsta potrivită și de ce?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Dacă nu apar alte semnale de alarmă în primii trei ani de viață, este cu siguranță necesar ca în perioada 3-6 ani să ajugem cu copilul la medicul specialist. În această etapă de viață se pot observa anumite obiceiuri vicioase pe care atunci când le depistăm e bine sa le înlăturam. Obiceiuri vicioase înseamnă: respirație orală, deglutiție de tip infantil cu interpoziția limbii, interpoziția diferitelor obiecte, dormitul cu capul în superflexie sau superextensie – toate aceste situații pot determina anomalii cum ar fi prognatismul mandibular sau retrognatismul mandibular și atunci trebuie să acționăm cu miotrainere – dispozitive care au rolul de a îndepărta musculatura obrajilor și a ghida erupția dentară într-un mod corect.

Părintii se plâng adesea de întârzierea erupției dentare, în perioada schimbării „dinților de lapte”. Poate medicul ortodont să intervină în acest caz?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Există cazuri în care erupția este întârziată și tocmai de aceea este necesar să menținem spațiul pentru viitorii dinți și e bine să intervenim cât mai devreme cu aparatul ortodontic pentru ca acest spațiu să nu se închidă.

Există situatii în care un dinte nu mai crește niciodată, tocmai pentru că a fost acoperit locul?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Dintele poate să rămână blocat în os, dar acestea sunt cazuri excepționale, care necesită intervenție chirurgicală. Medicul ortodont va colabora, în această situație, cu medicii din celelalte specialități, pentru a rezolva cazuri care țin și de chirurgie, de pedodonție etc.

Care este momentul propice pentru a apela la aparatul ortodontic în scopul îndreptării dinților?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – După apariția primilor dinți definitivi, la 6-7 ani, se pot pune aparate funcționale mobile. Ulterior, pentru adolescenți sau adulți, se vor folosi aparate fixe acestea fiind și ele de mai multe tipuri – mai mult vizibile (metalice, cele mai rezistente) sau mai puțin vizibile (ceramice) sau chiar invizibile (aplicate pe partea internă a dinților).

Spuneam că a existat o vreme când aparatul ortodontic era, așa, un fel de sperietoare pentru copil. În societatea școlarilor, de multe ori, cel care purta aparatul ortodontic – care schimbă fizionomia – putea deveni subiect de glumă. E un șoc psihologic pentru copil să accepte aparatul? Poate din alte motive decât cele sociale: durere, disconfort?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Când purtăm aparatul ortodontic sunt anumiți factori de care trebuie să ținem cont: să fim mai atenți la igienă, să prevenim apariția cariilor etc. Există anumite perioade pe parcursul tratamentului când pot apărea dureri, însă dacă toate aceste aspecte sunt discutate la începutul tratamentului, copilul știe despre ce e vorba și înțelege că e spre binele lui, iar atunci nu cred că va avea reticențe în a purta acest aparat.

Dar există și o categorie de copii cu nevoi speciale. Cum reușiți să surmontați eventualele probleme de comunicare care apar?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Problemele lor sunt rezolvabile doar prin formarea unei echipe – părintele, medicul și copilul. Cu răbdare și într-un cadru în care copilul se va simți în siguranță, cu siguranță vom reuși să montăm aparatul ortodontic potrivit.

O altă categorie specială de pacienți ai medicului ortodont o reprezintă adolescenții…

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Acest pacient trece prin schimbări specifice vârstei. Este important ca aceste schimbări să fie observate de părinte și de medic, în același timp.
În trecut, când medicii ortodonți erau mai puțini și tehnologia era mai săracă, era destul de greu să convingi să poarte aparatul ortodontic și asta în primul rând din motive… estetice defavorabile. Mă simt fericită să trăiesc în epoca de azi, când purtarea unui aparat dentar nu mai este o rușine. Dimpotrivă, a devenit un accesoriu chic, foarte multe vedete poartă aparate ortodontice, motiv pentru care adolescenții și-au luat ca model aceste vedete și acceptă astfel cu placere un aparat.

Vorbeam de o vârstă minimă, pentru consultul ortodontic. Dar există și o vârstă maximă la care poți veni la medicul ortodont?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Persoanele în vârstă ar trebuie să aibă în vedere faptul că aparatul ortodontic nu contribuie numai la un aspect estetic îmbunătățit, ci rezolvă și partea de funcționalitate, de mușcătură. Ca și celelalte organe, dinții îmbătrânesc și apar modificări. Pot apărea cazuri de pacienți în vârstă cu edentații și, în scop protetic, este necesară îndreptarea dinților-stâlpi care urmează să fie folosiți pentru o lucrare protetică.

Ce anume trebuie să rețină cititorii acestui interviu?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Sper ca oamenii care doresc să-și pună un aparat ortodontic să aibă în vedere faptul că este un tratament de lungă durată, că este necesar să vii la control periodic, măcar o dată pe lună. Colaborarea cu medicul trebuie să fie una foarte bună. Trebuie, apoi, acordată o atenție sporită igienei bucale pentru a preveni apariția cariilor.

Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu stări de anxietate şi chiar cu depresie
Pilula de sanatate 19 Septembrie 2023, 15:21

Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu stări de anxietate şi chiar cu depresie

Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu stări de anxietate şi chiar cu depresie, iar pentru unii dintre ei şcoala...

Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu stări de anxietate şi chiar cu depresie
Unul din 10 pacienţi are de suferit în timpul unui act medical
Pilula de sanatate 18 Septembrie 2023, 11:24

Unul din 10 pacienţi are de suferit în timpul unui act medical

Unul din 10 pacienţi are de suferit în timpul unui act medical, iar neglijenţa medicală este a 14-a cauză de mortalitate în...

Unul din 10 pacienţi are de suferit în timpul unui act medical
La Iaşi, va fi înfiinţat un Centru de Neuroexcelenţă
Pilula de sanatate 17 Septembrie 2023, 11:08

La Iaşi, va fi înfiinţat un Centru de Neuroexcelenţă

Consiliul Judeţean Iaşi a aprobat înfiinţarea unui Centru de Neuroexcelenţă în municipiul reşedinţă.

La Iaşi, va fi înfiinţat un Centru de Neuroexcelenţă
Bolile parazitare și pericolul transmiterii acestora la om
Pilula de sanatate 08 Septembrie 2023, 18:33

Bolile parazitare și pericolul transmiterii acestora la om

Parazitismul, ca fenomen biologic, este foarte răspândit în natură, în lumea animală, prezentându-se sub diferite forme, de...

Bolile parazitare și pericolul transmiterii acestora la om
Depresia, o cauză directă a diabetului de tip 2
Pilula de sanatate 07 Septembrie 2023, 12:38

Depresia, o cauză directă a diabetului de tip 2

Depresia este o cauză directă a diabetului de tip 2 şi acest fenomen se manifestă nu doar în cazul persoanelor care sunt...

Depresia, o cauză directă a diabetului de tip 2
Caravana de testare oncologică gratuită
Pilula de sanatate 06 Septembrie 2023, 13:59

Caravana de testare oncologică gratuită

În weekend-urile din perioada 9 septembrie - 5 noiembrie 2023, peste 1000 de persoane din mediul rural vor beneficia de...

Caravana de testare oncologică gratuită
Cazuri de meningită cu virus West Nile, confirmate în Brăila
Pilula de sanatate 04 Septembrie 2023, 17:54

Cazuri de meningită cu virus West Nile, confirmate în Brăila

Direcţia de Sănătate Publică Brăila a confirmat diagnosticarea a două cazuri de meningită cu virus West Nile în judeţ.

Cazuri de meningită cu virus West Nile, confirmate în Brăila
Băile cu apă fierbinte. Pot fi periculoase pentru organismul uman?
Pilula de sanatate 01 Septembrie 2023, 11:39

Băile cu apă fierbinte. Pot fi periculoase pentru organismul uman?

Băile cu apă fierbinte pot fi relaxante și benefice pentru multe persoane, însă există anumite precauții pe care trebuie să...

Băile cu apă fierbinte. Pot fi periculoase pentru organismul uman?