Dintr-o singură picătură de sânge, acest dispozitiv depistează 13 tipuri de cancer
Medicina se poate bucura în curând de o nouă tehnologie care poate detecta 13 tipuri de cancer dintr-o singură picătură de sânge, cu acuratețe de 99%.

08 Decembrie 2019, 08:44
Metoda revolutionară de diagnostic a fost creată de Toshiba împreună cu Institutul Național de Cercetări privind Cancerul și Universitatea Medicală Tokyo. Aceştia speră să ofere produsul pentru comercializare „în câțiva ani”, următoarea serie de teste fiind programată pentru anul 2020.
Metoda, ce va putea fi folosită pentru tratarea cancerului în stadii incipiente, este proiectată pentru a analiza tipurile și concentrația de molecule microRNA secretate în sânge de celulele canceroase. Cu ajutorul chipului care activeaza dispozitivul, se poate oferi un diagnostic precis în mai puțin de două ore.
„În comparație cu metodele altor companii, noi deținem avantajul în ceea ce privește acuratețea detectării cancerului, timpul necesar pentru detectare și costurile”, a declarat Koji Hashimoto, cercetător șef la Laboratorul Frontier Research al Toshiba.
Testul va fi folosit pentru detectarea cancerului gastric, esofagian, pulmonar, de ficat, al tractului biliar, pancreatic, intestinal, ovarian, de prostată, de vezică și de sân, precum și pentru depistarea sarcomului și a gliomului.
Costul unui astfel de test va fi de 20.000 de yeni (circa 165 euro) sau chiar mai puțin, a declarat compania.