Ascultă Radio Antena Satelor Live

Medicina nucleară și tratamentul cancerului

Medicina nucleară este un domeniu de vârf în cercetarea și practica medicală. Poate sistemul medical românesc să preia rezultatele acestor cercetări avansate în domeniu?

Medicina nucleară și tratamentul cancerului

24 Martie 2020, 22:00

Cu atât mai mult cu cât la câțiva kilometri distanță de București se află cel mai puternic laser din lume – ELI-NP (extrem light infrastructure – nuclear phisics)? Răspunsuri am primit de la dna dr. Raluca Mititelu, medic primar Medicină nucleară – Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” București, președinta Societații Române de Medicină Nucleară și Imagistică Moleculară.

Ce trebuie să știm, „din capul locului”, despre medicina nucleară, în mileniul III?

Colaborarea dintre medicina nucleară, pe care o reprezint, și cercetarea fundamentală preclincă și clinică – sau cu orice altă specialitate medicală – nu are cum să fie nouă. Nu poți să te bazezi în administrarea unui medicament, în aducerea unui agent terapeutic, decât bazându-te pe cercetare. Altminteri, cum? Toate lucrurile importante au pornit de la cercetare, de la cercetători și au ajuns în practica clinică după ce au fost intens studiate – s-a făcut o evaluare a reacțiilor adeverse, a tuturor acestor lucruri. Dar prima si prima data, se pleacă de la cercetarea fundamentală, adică de la o instituție ca aceasta, în care există oameni foarte bine pregătiți, extrem de deschiși și de creativi, cărora le poate trece prin minte să inventeze și alte lucruri în afară de cele pur teoretice, bineînțeles. Invenții care să aibă aplicabilitate, pentru că altfel, pentru ce am vorbi? Dar, medicina nucleară este o specialitate care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. De la an la an, apar noi molecule, apar noi radiofarmaceutice, apar echipamente sau detectori din ce în ce mai performanți. Colaborarea cu partea asta de cercetare este extrem de strânsă și în termen foarte scurt. Deci, nu așteptăm 20 de ani, nu. Pentru că noi la anul, dacă ne ducem la o conferință de specialitate, aflăm că s-au mai descoperit câteva molecule care deja sunt în fază preclinică sau clinică.”

Auzim astăzi vehiculându-se un termen: „theragnostic”. Ce înseamnă, de fapt?

Dr. Raluca Mihaela Mititelu – Theragnostic este o denumie extrem de inspirată, inventată prin compunerea a două cuvinte: terapie și diagnostic. Fac întâi diagnosticul cu o substanță care e cuplată cu un radiofarmaceutic cu energie mică, văd unde anume s-a dus acea substanță și este clar că acea substanță, legată cu un trasor cu energie mare, se va duce în același loc. Numai că atunci acolo va trata, va fi o terapie țintită, care s-a bazat pe un diagnostic și acel diagnostic l-am pus exact la acea persoană, exact pe problemele ei – face parte, dacă vreți, din terapia personalizată către care ne cam îndreptăm.

Care este nivelul cercetării românești în domeniul medicinei nucleare?

Dr. Raluca Mihaela Mititelu – Societatea pe care o reprezint este unica societate de profil din România care reunește medici, fizicieni, chimiști, radiochimiști, asistenți medicali, întregul personal care-și desfășoară activitatea într-un laborator de medicină nucleară. Partea de cercetare este foarte bine reprezentată, aici la Institut. Ca nivel de cercetare, ne situăm foarte sus, putem combate cu medici și cercetători din întreaga lume. Societatea de Medicină Nucleară din România este membru cu drepturi depline în Asociația Europeană, în Societatea Mondială de Medicină Nucleară, suntem inițiatorii conferinței balcanice de medicină nucleară, deci chiar avem niște rezultate cu adevărat deosebite. Nu aici stăm prost. Stăm prost la partea de implementare. Pentru că, din cauza deficitului de fonduri, din cauza lipsei de cunoaștere, sunt extrem de multe proceduri care nu sunt disponibile la noi, în parte pentru ca nu sunt rambursate și sunt scumpe iar oamenii sunt săraci și nu și le permit, ori pur și simplu nu există, nu se importă în România radiofarmaceuticele respective. De aici, speranța mea că măcar o parte dintre ele se vor produce aici.

Aduce medicina nucleară o rază de speranță pentru bolnavii de cancer sau pentru pacienții cu alte afecțiuni considerate, generic, ca „incurabile”?

Dr. Raluca Mihaela Mititelu – Deja, în ceea ce privește cancerul, s-a trecut de la paradigma curabil/incurabil la controlabil. Adică, încerc să controlez acea boală, să intru în remisiune și să îi prelungesc perioada de remisiune cât mai mult posibil. Chiar dacă eu știu că, la un moment dat, în cursul evoluției, acea boală va reveni, dar asta înseamnă să controlezi mai bine boala, nu ne gândim, poate, să facem vindecare 100 la sută, dar măcar să putem să o controlăm. Iar medicina nucleară – și mai ales în această abordare de tip theragnostic, care tinde să devină standard și care în anumite patologii chiar dă o speranță acestor pacienți.

Puteți defini cu o sintagmă – sau poate cu o metaforă – ceea ce se întâmplă acum pe acest „teritoriu” al medicinei nucleare?

Dr. Raluca Mihaela Mititelu – N-aș putea folosi o metaforă pentru ceea ce facem. În munca noastră totul este exact și urmează un protocol bine definit, dar aș spune că ne aliniem viitorului.

Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu stări de anxietate şi chiar cu depresie
Pilula de sanatate 19 Septembrie 2023, 15:21

Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu stări de anxietate şi chiar cu depresie

Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu stări de anxietate şi chiar cu depresie, iar pentru unii dintre ei şcoala...

Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu stări de anxietate şi chiar cu depresie
Unul din 10 pacienţi are de suferit în timpul unui act medical
Pilula de sanatate 18 Septembrie 2023, 11:24

Unul din 10 pacienţi are de suferit în timpul unui act medical

Unul din 10 pacienţi are de suferit în timpul unui act medical, iar neglijenţa medicală este a 14-a cauză de mortalitate în...

Unul din 10 pacienţi are de suferit în timpul unui act medical
La Iaşi, va fi înfiinţat un Centru de Neuroexcelenţă
Pilula de sanatate 17 Septembrie 2023, 11:08

La Iaşi, va fi înfiinţat un Centru de Neuroexcelenţă

Consiliul Judeţean Iaşi a aprobat înfiinţarea unui Centru de Neuroexcelenţă în municipiul reşedinţă.

La Iaşi, va fi înfiinţat un Centru de Neuroexcelenţă
Bolile parazitare și pericolul transmiterii acestora la om
Pilula de sanatate 08 Septembrie 2023, 18:33

Bolile parazitare și pericolul transmiterii acestora la om

Parazitismul, ca fenomen biologic, este foarte răspândit în natură, în lumea animală, prezentându-se sub diferite forme, de...

Bolile parazitare și pericolul transmiterii acestora la om
Depresia, o cauză directă a diabetului de tip 2
Pilula de sanatate 07 Septembrie 2023, 12:38

Depresia, o cauză directă a diabetului de tip 2

Depresia este o cauză directă a diabetului de tip 2 şi acest fenomen se manifestă nu doar în cazul persoanelor care sunt...

Depresia, o cauză directă a diabetului de tip 2
Caravana de testare oncologică gratuită
Pilula de sanatate 06 Septembrie 2023, 13:59

Caravana de testare oncologică gratuită

În weekend-urile din perioada 9 septembrie - 5 noiembrie 2023, peste 1000 de persoane din mediul rural vor beneficia de...

Caravana de testare oncologică gratuită
Cazuri de meningită cu virus West Nile, confirmate în Brăila
Pilula de sanatate 04 Septembrie 2023, 17:54

Cazuri de meningită cu virus West Nile, confirmate în Brăila

Direcţia de Sănătate Publică Brăila a confirmat diagnosticarea a două cazuri de meningită cu virus West Nile în judeţ.

Cazuri de meningită cu virus West Nile, confirmate în Brăila
Băile cu apă fierbinte. Pot fi periculoase pentru organismul uman?
Pilula de sanatate 01 Septembrie 2023, 11:39

Băile cu apă fierbinte. Pot fi periculoase pentru organismul uman?

Băile cu apă fierbinte pot fi relaxante și benefice pentru multe persoane, însă există anumite precauții pe care trebuie să...

Băile cu apă fierbinte. Pot fi periculoase pentru organismul uman?