„ Medicul adevărat are o mare putere de iubire ”

El este directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române și autorul a trei tratate fundamentale: „Noologia. Cunoașterea ordinii spirituale a lumii”; „Tratat de geopolitică; „Tratat de sociologie rurală”.

Într-un interviu realizat în exclusivitate pentru Ziar Medical la sediul nou al Academiei Române, din București, domnia sa a răspuns întrebărilor ZiarMedical.ro, despre rolul pe care îl are medicul în societatea contemporană. Am pornit de la una dintre afirmațiile sale anterioare cu privire la componenta spirituală a profesiei de medic.

Domnule academician, afirmați, într-un anumit context, că medicina umană riscă uneori să ajungă un fel de „medicină veterinară”. Ce ați vrut să spuneți, de fapt?

Acad. Ilie Bădescu: Dacă medicina n-ar reuși să-și încorporeze dimensiunea spirituală, ea nu s-ar deosebi de medicina veterinară. Așa cum sociologia nu s-ar deosebi de… zoologie. În primul rând, după părerea mea, bolile sunt profund individualizate. Din punctul acesta de vedere, medicul adevărat are o mare putere de iubire. Și, cum spune Sf. Ioan Evanghelistul, când trăiești în iubire, trăiești în Dumnezeu. Deci, iubirea este cel dintâi argument ontologic, că ești în Dumnezeu, că ești cu Dumnezeu.

Medicul care este cu adevărat practicantul medicinii umane este un medic cu o mare capacitate de iubire și cu o smerenie extraordinară. El, prin exelență, este chemat la smerenie, mai mult decât noi, cei obișnuiți, fiindcă el se întâlnește cu cel mai necăjit, adică cel pe care noi, ceilalți, îl ignorăm. Și dacă nu-i face loc în sufletul lui, atunci omul acela rămâne singur cu bolile lui și medicul tratează iluzii; pentru că el tratează boli după tratatul de medicină, nu boala acelui om necăjit. De aceea, spun că un medic fără această dimensiune pierde, după părerea mea, capacitatea de a fi practicant al medicinei umane.

Deci medicul – în munca, în existența sa, până la urmă – trebuie să aibă o profunzime creștină?

Acad. Ilie Bădescu: Creștinismul ajută. El trebuie să aibă o profunzime scripturistică. Cum știm, Mântuitorul Isus Hristos spune „N-am venit să stric legea și profețiile. Am venit să le împlinesc”. Deci, Scriptura este întreagă. Întemeierea biblistă a tot ceea ce facem noi este integratoare și este întreagă, întregitoare. De aceea și spun că medicina nu poate fi ruptă de Scrierea Sfântă, adică de cunoașterea revelată a omului, a corpului. Vedeți antropologia paulină cu cele trei topice ale omului: corpul (soma), psihicul (psyche) și spiritul, duhul (noosul). În rugăciunea pentru cel plecat se spune: „Pentru că atunci când vei chema duhul meu la Tine, sufletele noastre să se întâlnească și împreună aflându-se să preamărească întru tot sfânt numele Tău, al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”. Deci, „când vei chema duhul meu la Tine”; Dumnezeu cheamă duhul nostru. Sufletele noastre se pot întâlni sau pot rătăci.

Deci, aceste probleme sunt știute de medicii cu profunzime spirituală, duhovnicească; și le practică. De aceea, există un curent de apropiere a medicinii de fundamentul scripturistic creștin, de Vechiul și de Noul Testament. Iar probele sunt extraordinare în psihiatrie ș.a. Nu putem înțelege, de pildă, psihiatria lui Victor Frankl, marele psihiatru evreu, fără fundamentul biblic. El vorbește despre „nooterapie”, o terapie spirituală, prin logos, prin cuvânt și prin recuperarea sensului pierdut. Findcă dacă viața nu are sens, spune el, atuncea moartea este foarte aproape de noi. Adică, de fapt, suntem livrați culturii morții. Și atunci, marea problemă este că în toate și prin toate cunoașterile noastre noi trebuie să revenim la ceea ce este cultura vieții și cultura Învierii.

Medicul este ca preotul care preia păcatele semenilor?

Acad. Ilie Bădescu: Da, ia o parte din suferința celuilalt. S-a spus: „Omul este un preot al Creației. El nu e preot de mir”. Medicul este, prin excelență, preot al Creației. El are puterea să preia la el și asupra lui suferința cumplită a celui atins de boală. Din punctul acesta de vedere eu apropii medicina umană și medicii de apostoli. Adică, ei au această vocație a apostoliei totale, pentru că poartă cu ei și puterea sufletească și puterea trupească, pentru că nu e ușor, de pildă, să te apropii de cel care este vai de capul lui, desfigurat de suferință și de boală. Or, lucrul acesta un medic adevărat îl face. De aceea, spuneam că dacă își pierde dimensunea spirituală, atunci, medicina umană nu se mai poate deosebi de medicina veterinară.