-

Un număr de 301 de decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, din care două anterioare intervalului de referinţă, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, au murit 151 bărbaţi şi 150 femei internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 301 decese, trei au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 20 la categoria de vârstă 50-59 ani, 90 la categoria de vârstă 60-69 ani, 94 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 76 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Conform GCS, 283 dintre pacienţii decedaţi au prezentat comorbidităţi, patru pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 14 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Cele două decese anterioare intervalului de referinţă au survenit în judeţele Bacău şi Ialomiţa, în luna octombrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 299 de decese.

Din totalul de 301 pacienţi decedaţi, 272 erau nevaccinaţi şi 29 vaccinaţi. Cei 29 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani şi peste 80 de ani. 28 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.

De la începutul pandemiei, în total, 44.980 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit în România.

Publicat în Pilula de sanatate

În timp ce animalul care ar fi putut servi ca rezervor natural pentru virusul responsabil cu pandemia Covid-19 rămâne un mister, echipa de cercetare de la Universitatea Temple din Philadelphia, condusă de Sudhir Kumar, a reușit să urmărească originile virusului, urmărind mutațiile sale înapoi în timp, până la reconstruirea arborelui genealogic.

Publicat în Stiinta

Potrivit unui studiu din Italia, virusul SARS-CoV-2 ar fi putut fi în circulație mult mai mult decât se credea anterior – și anume din septembrie 2019.

Publicat în Pilula de sanatate
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept