Sanatos si verde
Cercetări din ultimul deceniu au constatat că, la nivel celular, scorțișoara afectează modul în care corpul nostru prelucrează glucoza, zahărul simplu care circulă prin fluxul sanguin și ne hrănește celulele.
Ulcerul gastric şi cel duodenal sunt determinate de prezenţa mediului acid în stomac. Cel mai frecvent, ulcerul gastric apare la persoanele care au avut gastrită, în care o parte din celule se distrug, apărând în cele din urmă inflamaţiile şi chiar unele ulceraţii.
n această afecţiune, durerile revin sezonier, şi un bolnav de ulcer le va resimţi mai acut în anotimpurile de trecere, primăvara şi toamna. Dar alimentaţia corectă este un mijloc terapeutic important în cazul ulcerului, motiv pentru care trebuie respectate o serie de reguli.
Varza murată este, pentru mulți, „murătura” potrivită pentru tot felul de fripuri și tocane. Dar te-ai gândit vreodată ce se întâmplă în organismul tău atunci când o consumi? Dacă ai ști, ai vrea să mănânci asta și-n toiul verii!
Varza murata, pe langa faptul ca trateaza mahmureala, este buna pentru sanatate deoarece este plina de bacterii bune.