Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ghid de bune maniere. Cine și cui va fi prezentat

Azi mi-am zis că n-ar fi rău deloc să fim prezentați unii altora. Dar… nu oricum, ci respectând bunele maniere. Nu de puține ori suntem în dificultate atunci când ne aflăm într-o societate în care apare o persoană nouă.

Ghid de bune maniere. Cine și cui va fi prezentat

09 Ianuarie 2020, 10:59

Cine, cui și cum va fi prezentat. Mai ales că, dacă nu vom face asta, unii dintre musafiri – respectând, firește, tot o normă de conduită – va fi nevoit să tacă mâlc pe tot parcursul întrevederii. Nu vorbești cuiva pe care nu l-ai cunoscut… oficial.

Mai întâi e de știut că acela care va face prezentările trebuie să cunoască bine amândouă persoanele ce urmează a fi prezentate. El poate fi stăpânul casei, organizatorul unui eveniment sau pur și simplu un prieten comun al celor doi. Apoi, cuviincios e să le rostească și prenumele și numele de familie, eventual cu câteva cuvinte care să explice cine sunt ei de fapt, ca profesie, poziție, grad de rudenie etc.

În stabilirea priorităților (asta însemnând identificarea cel căruia îi va fi prezentat celălalt) se va ține cont de câteva lucruri: vârstă, sex, poziția socială, notorietatea. Astfel, cei tineri vor fi prezentați celor bătrâni. Bărbații vor fi prezentați femeilor. Subalternii – superiorilor. Oamenii… să zicem… simpli, personalităților publice, cu notorietate în domeniul lor de activitate, în societate. În familie și la serviciu femeilor vor fi prezentate bărbaților dacă aceștia din urmă sunt mai în vârstă sau, respectiv, ocupă o funcție importantă. Iarăși e interesant de știut că dacă e vorba despre o femeie în vârstă și un bărbat foarte cunoscut în societate sau care se află pe un post superior, doamna aceea în vârstă va fi persoana prioritară, pentru că ea cumulează două criterii: vârsta și sexul.

Cum spuneam, important e să stabilim cine are prioritate. Și vom începe prin rostirea numelui aceluia: Doamna X sau Domnule Y – de preferat, cu prenume și nume. Urmează o formulă de captare a bunăvoinței și atenție – permiteți-mi să vă prezint pe… iarăși, atenție, continuăm cu prenumele și numele aceluia pe care îl prezentăm, dând apoi minime detalii despre acesta, după caz: soția fratelui meu, sau funcționar la departamentul cutare, sau regizorul spectacolului zet. Întotdeauna cel care face prezentările va schița și un gest discret către persoana prezentată, ca pentru a-l arăta celuilalt.

Iată de ce colegii mei mă prezintă de fiecare dată domniilor voastre. Ei sunt amfitrionii. Eu și voi – oaspeți în emisiune. Doar că domniile voastre aveți prioritate.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay

Lecția de respect a lui Alexandru Ioan Cuza. Ce-avem de învățat?
Bune maniere 24 Ianuarie 2021, 00:01

Lecția de respect a lui Alexandru Ioan Cuza. Ce-avem de învățat?

Bună ziua om bine educat și cu alese însușiri. O zi cum este cea de azi – cu plinătatea ei de înțelesuri și de urmări în...

Lecția de respect a lui Alexandru Ioan Cuza. Ce-avem de învățat?
Cum refuzăm invitația de a mânca, atunci când suntem în vizită
Bune maniere 22 Decembrie 2020, 22:01

Cum refuzăm invitația de a mânca, atunci când suntem în vizită

Să încep cu o regulă simplă: de câte ori poți refuza invitația de a gusta ceva – mai ales când gazda vine și oferă personal...

Cum refuzăm invitația de a mânca, atunci când suntem în vizită
7 greșeli de evitat atunci când începeți o relație
Bune maniere 19 Noiembrie 2020, 02:18

7 greșeli de evitat atunci când începeți o relație

Nou într-o relație, sperați să vedeți această relație înregistrându-se și înflorind în timp. Descoperiți greșelile de evitat...

7 greșeli de evitat atunci când începeți o relație
Cum ne comportăm când... strănutăm
Bune maniere 23 Octombrie 2020, 14:19

Cum ne comportăm când... strănutăm

Ne reîntâlnim azi în miezul unei zile de toamnă, prilej să vorbim despre... strănut. O temă de... sezon! Hap-ciu!... Ce v-am...

Cum ne comportăm când... strănutăm
Ce spune codul bunelor maniere despre sărutatul mâinii
Bune maniere 30 Iunie 2020, 20:17

Ce spune codul bunelor maniere despre sărutatul mâinii

Bună ziua prieten drag și respectuos cu sine și cu lumea. Despre o altă formă de manifestare a respectului – după codului...

Ce spune codul bunelor maniere despre sărutatul mâinii
Codul bunelor maniere... de acasă
Bune maniere 27 Iunie 2020, 05:20

Codul bunelor maniere... de acasă

Bună ziua om bine educat și cu alese însușiri. Cine crede că un cod al bunelor maniere își găsește utilitatea numai după ce...

Codul bunelor maniere... de acasă
Despre codul onoarei, politețe și omenie
Bune maniere 24 Iunie 2020, 07:30

Despre codul onoarei, politețe și omenie

Are românul nostru o vorbă care mie tare mult îmi place. Zice el așa: Să fii domn e o-ntâmpare, să fii om e lucru mare....

Despre codul onoarei, politețe și omenie
Cine și cui oferă locul în autobuz
Bune maniere 20 Februarie 2020, 15:20

Cine și cui oferă locul în autobuz

Fiind mijloc de săptămână activă, cu lume multă care se mișcă dintr-un loc în altul – cu RATA, cu trenul, cu microbuzul și cu...

Cine și cui oferă locul în autobuz