-
Simona Lazar

5 module teoretice și de practică-aplicativă pot fi urmate gratuit în cadrul unui proiect internațional strategic ERASMUS. Află detalii:

Taxa de pod de la Cernavodă şi Giurgeni ar putea fi eliminată. Acest lucru se răgăseşte într-un proiect de lege, iniţiat de liberali.

O româncă a reuşit să implementeze o nouă tehnologie în agricultura in Spania, iar producătorii din toată ţara aşteaptă să o testeze.

Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră, prezintă, începând de astăzi, până pe 8 iulie, oferta educaţională a tuturor celor 12 facultăţi.

Echipele mobile de vaccinare din Timiş se deplasează şi săptămâna aceasta, în mediul rural. Sunt administrate serurile produse de Pfizer şi Johnson & Johnson.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş a publicat lista grădiniţelor de stat care vor avea program în vacanţa de vară.

Analiştii financiari din Romania anticipează un deficit de 6,4% din PIB în 2021 şi o rată a inflaţiei de 3,75% pentru următoarele 12 luni.

Managerii societăţilor comerciale din România estimează o creştere a activităţilor în construcţii, comerţ cu amănuntul şi servicii în următoarele trei luni.

Dacă veți crede că numai voi - turiști pe căi de munte sau locuitori ai unor sate și orașe în care ursul intră tot mai des - sunteți speriați, vă înșelați! Iată ce recomandă salvamontiștii să faceți, în cazul întâlnirii cu ursul:

Tronsonul de altitudine Piscul Negru-Bâlea Lac-Bâlea Cascadă, de pe DN7C Transfăgărăşan, ar urma să fie redeschis circulaţiei astăzi, la prânz, atunci când o comisie tehnică va verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de siguranţă rutieră.

Pagina 14 din 346