-

170 de elefanţi, scoşi la licitaţie din cauza secetei

Namibia vrea să scoată la licitaţie 170 de elefanţi, din cauza secetei care afectează ţara şi pentru a reduce populaţia de elefanţi, care a crescut mult – a comunicat Ministerul Mediului al Namibiei.

Conform comunicatului portofoliului, elefanţii scoşi la licitaţie pot fi cumpăraţi de oricine care corespunde regulilor stricte şi poate garanta, între altele, carantina şi poate asigura animalelor adăposturi împrejmuite cu garduri speciale, rezistente.

Cumpărătorii străini trebuie totodată să dovedească faptul că autorităţile de protecţie animalelor din ţara lor permit aducerea elefanţilor în ţară.

Conform datelor statistice oficiale, în 1995 în Namibia trăiau 7.500 de elefanţi, iar în 2019 populaţia de elefanţi era constituită din 24.000 de exemplare.

Ca urmare a creşterii populaţiei, s-au înmulţit şi incidentele dintre elefanţi şi oameni, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ministerul va organiza licitaţia.

Anul trecut, ţara a anunţat că analizează posibilitatea ieşirii din Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie, întrucât ar dori să crească numărul trofeelor de vânătoare, precum şi exportul de animale vii.

După cum au semnalat, din veniturile obţinute în acest fel, ar putea să finanţeze speciile pe cale de dispariţie. În 2019, din cauza secetei grave, Namibia a vândut 1.000 de animale sălbatice din parcurile sale naţionale, între care 500 de bivoli.

Sursa: rador

Foto: pixabay

Articole înrudite