Ascultă Radio Antena Satelor Live

Blocat pe aeroportul din New Delhi aproape două luni din cauza pandemiei

Un german care a fost obligat să rămână în zona de tranzit a aeroportului internaţional din New Delhi timp de aproape două luni a reuşit în cele din urmă să se îmbarce marţi într-un avion spre Europa, relatează DPA.

Blocat pe aeroportul din New Delhi aproape două luni din cauza pandemiei

12 Mai 2020, 11:57

Într-un caz ce aminteşte de filmul 'Terminalul', cu Tom Hanks ca protagonist, germanul de 41 de ani se afla în tranzit, dar a rămas blocat pe aeroport după ce India a suspendat cursele aeriene din cauza pandemiei de coronavirus.

Bărbatul, care venea de la Hanoi, a pierdut conexiunea spre Istanbul pe 17 martie.

Germanul, a cărui poveste a apărut luni în presa locală, s-a îmbarcat marţi dimineaţă într-un zbor umanitar spre Amsterdam.

'Şi-a făcut singur o rezervare la un zbor KML spre Amsterdam. Nu avem idee care îi este destinaţia finală', a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Tushar Makkar.

Potrivit unor responsabili ai securităţii aeroportuare, bărbatul a spus că ar putea avea probleme cu justiţia în ţara sa şi, de aceea, a refuzat să se întoarcă. India nu i-a emis viză după ce le-a declarat autorităţilor că avea cazier.

Surse oficiale de la Berlin au afirmat că guvernul s-a aflat în contact cu bărbatul şi s-a oferit să-l aducă acasă. Sursele nu au confirmat nicio informaţie privind presupuse fapte penale din trecut ale germanului.

Pe aeroportul din New Delhi, el şi-a petrecut zilele navigând internet, vorbind cu prieteni şi cu familia la telefon, plimbându-se prin terminal şi interacţionând cu personalul de curăţenie şi de securitate.

'I-am pus la dispoziţie hrană, apă, haine curate, pastă de dinţi şi alte lucruri esenţiale. A dormit pe paturi, bănci, uneori pe podea', a relatat un poliţist.

Filmul 'Terminalul', regizat de Steven Spielberg şi având premiera în 2004, s-a bazat pe povestea adevărată a unui iranian care a trăit în incinta aeroportului parizian Charles De Gaulle vreme de 18 ani.

Sursa: agerpres

Foto: pixabay

Etichete : coronavirus
Ritual penitenţial la Bazilica Sfântul Petru după ce altarul a fost profanat
Mozaic 03 Iunie 2023, 16:29

Ritual penitenţial la Bazilica Sfântul Petru după ce altarul a fost profanat

Arhiereul Bazilicii Sfântul Petru, cardinalul Mauro Gambetti, urmează să oficieze o liturghie penitenţială după actul de...

Ritual penitenţial la Bazilica Sfântul Petru după ce altarul a fost profanat
Când a bătut prima dată ora exactă celebrul Big Ben
Mozaic 31 Mai 2023, 21:39

Când a bătut prima dată ora exactă celebrul Big Ben

Acum 164 de ani (1859) a bătut pentru prima oară faimosul ceas „Big Ben” din Turnul Sf. Ştefan, situat în partea cea mai de...

Când a bătut prima dată ora exactă celebrul Big Ben
Un bărbat a scăpat cu viaţă după ce a reuşit să-şi scoată capul dintre fălcile crocodilului care-l atacase
Mozaic 30 Mai 2023, 16:36

Un bărbat a scăpat cu viaţă după ce a reuşit să-şi scoată capul dintre fălcile crocodilului care-l atacase

Un australian a scăpat cu viaţă după ce a fost atacat de un crocodil de apă sărată în timp ce făcea snorkeling într-un resort...

Un bărbat a scăpat cu viaţă după ce a reuşit să-şi scoată capul dintre fălcile crocodilului care-l atacase
Un pasager a deschis uşa avionului în zbor, motivând că vroia să iasă repede deoarece simţea că se sufocă
Mozaic 27 Mai 2023, 14:34

Un pasager a deschis uşa avionului în zbor, motivând că vroia să iasă repede deoarece simţea că se sufocă

Pasagerul unui zbor al companiei Asiana Airlines, care a deschis vineri o ieşire de urgenţă în plină procedură de aterizare,...

Un pasager a deschis uşa avionului în zbor, motivând că vroia să iasă repede deoarece simţea că se sufocă
Un bărbat a fost eliberat după peste 30 de ani petrecuţi în închisoare fără să fie vinovat
Mozaic 26 Mai 2023, 12:02

Un bărbat a fost eliberat după peste 30 de ani petrecuţi în închisoare fără să fie vinovat

Un bărbat de 55 de ani din California a fost eliberat luna aceasta din închisoarea în care a petrecut peste 30 de ani, după...

Un bărbat a fost eliberat după peste 30 de ani petrecuţi în închisoare fără să fie vinovat
Recomandările medicului veterinar cu privire la protejarea câinilor şi pisicilor de căpuşe
Mozaic 25 Mai 2023, 11:22

Recomandările medicului veterinar cu privire la protejarea câinilor şi pisicilor de căpuşe

În perioada verii, multe animale de companie merg, împreună cu proprietarii lor, la cabanele din pădure, iar problema...

Recomandările medicului veterinar cu privire la protejarea câinilor şi pisicilor de căpuşe
Marea cântăreaţă Tina Turner a încetat din viaţă
Mozaic 24 Mai 2023, 22:18

Marea cântăreaţă Tina Turner a încetat din viaţă

Marea cântăreaţă Tina Turner a decedat miercuri la 83 de ani, a anunţat purtătorul său de cuvânt într-un comunicat postat pe...

Marea cântăreaţă Tina Turner a încetat din viaţă
Cel mai bogat om al lumii a pierdut 11 miliarde de dolari într-o zi
Mozaic 24 Mai 2023, 12:57

Cel mai bogat om al lumii a pierdut 11 miliarde de dolari într-o zi

Bernard Arnault, unul dintre cei mai influenți lideri din industria modei, este clasat, conform Forbes, ca fiind cel mai...

Cel mai bogat om al lumii a pierdut 11 miliarde de dolari într-o zi