Cinci bijuterii pe cale de dispariţie

1. Acul de pălărie

În 1832, un inventator american a pus în funcţiune primul aparat de confecţionat ace. Nu doar acele de cusut au devenit astfel mai ieftine, dar noua invenţie a influenţat şi evoluţia modei.

Până la acea dată, doamnele purtau pălării cu panglică legată sub bărbie, dar au apărut atunci pălăriile uriaşe, cu margini largi, care puteau fi convinse să stea locului cu ajutorul unui ac discret.

Capătul acului de pălărie era adesea din aur, împodobit cu flori, fluturi, pană de struţ şi pietre preţioase.

2. Broşa

Istoricii susţin că prima bijuterie creată de om a fost broşa. Iniţial cu un scop practic, pentru a împiedica haina să cadă, era confecţionată din bucăţi de os ori crenguţe cioplite.

În Antichitate se numea Fibula, fiecare popor având forma sa specifică. Nu există metal ori model care să nu fi fost cândva la modă şi nu există clasă socială, de la regi la sclavi, care să nu o fi purtat cu drag.

3. Şiragul de perle

O singură scoică dintr-un milion ascunde o perlă. De aceea perlele au fost considerate rarităţi care să împodobească gâtul ori urechile celor mai bogaţi.

Un şirag de perle putea să coste cât un castel, despre o rochie decorată cu perle ce să mai spunem. Milioane de femei îşi doreau perlele, simboluri ale purităţii şi eleganţei.

4. Chatelaine

Bijuteria numită chatelaine ar putea fi descrisă ca o combinaţie dintre o brăţară purtătoare de noroc şi un briceag elveţian, totul din aur şi argint.

Până în secolul al XIX-lea, rochiile femeilor nu aveau buzunare. Dacă o doamnă voia să poarte ceva cu ea, trebuia să-şi agaţe obiectul la centură.

Chatelaine era un fel de broşă cu orificii în partea de jos, unde se puteau introduce lănţişoare cu chei, degetare, foarfece şi orice altceva de care doamna nu se putea lipsi.

Trebuie să spunem că pe vremea aceea oamenii încuiau tot, de la dulapul din bucătărie ori sertarul de birou şi până la cutia de ceai, era aşadar nevoie de o chatelaine.

5. Pomander

În picturile renascentiste întâlnim uneori un fel de minge strălucitoare, agăţată la curea.

Este vorba de pomander, ori cutiuţa de parfumuri, fără de care un nobil din secolul al XVII-lea nu ieşea din casă şi pe care îl strângea în mâini în permanenţă, cum facem noi astăzi cu telefonul mobil.

Era mare cam cât o portocală şi cuprindea petale de trandafir, cuişoare, scorţişoară şi ambră, care-i ajutau pe cei cu nas subţire să facă faţă mirosului mulţimii de oameni şi a grămezilor de gunoi de pe străzi.

Nu era vorba doar de vanitate, până în secolul al XIX-lea medicii considerau că bolile sunt cauzate de mirosurile neplăcute, adică de miasme, pomanderul fiind aşadar un strămoş al instrumentelor de aromaterapie.

Sursă: rador

Foto: pixabay.com