Craciunița, floarea magică a sărbătorilor de iarnă
Crăciuniţa, Floarea Crăciunului sau Steaua Crăciunului, este denumită ştiinţific Poinsettia sau Euphorbia pulcherrima - ceea ce se traduce prin „foarte frumoasă”.

23 Decembrie 2018, 09:39
Este considerată cea mai spectaculoasă plantă din specia Euphorbiilor şi îşi are originea în America Centrală. În lume se cunosc peste 100 de varietăţi de Poinsettia.
Planta a fost cultivată pentru prima dată de către azteci în regiunile mexicane montane umede – deşi conform altor surse aceasta creştea la camp, ca plantă sălbatică denummită Cuetlaxochitl şi iniţial aceasta a fost folosită pentru scăderea febrei.
Din acea perioadă provine şi o veche legendă mexicană care spune că, după ce spaniolii au reuşit să-i creştineze pe mexicani, un copil sărac dorea să-i ofere lui Iisus Christos un dar, el ştiind că orice cadou, oricât de modest, dacă este oferit din inimă, cu dragoste şi credinţă este bine primit de Dumnezeu. Şi cum situaţia financiară a micuţului nu era nicidecum satisfăcătoare, el a cules de pe drum un buchet de flori şi l-a dus la biserică. Însă în ziua de Crăciun, plantele au înflorit arătând privirilor nişte buchete superbe, de flori roşii, iar martorii evenimentului – credincioşii aflaţi atunci în biserică – au considerat că acesta este miracolul sărbătorii de Crăciun şi au denumit planta Crăciuniţa sau Steaua Crăciunului.
Crăciuniţa este cunoscută ca fiind singura plantă din lume care îşi schimbă culoarea frunzelor în acest mod, dinspre baza ei spre vârf.
Poinsettia înfloreşte, de regulă, în zilele scurte de iarnă, însă specialiştii în floricultură pot proceda la „manipularea iluminatului” plantei, procedeu care determină planta să înflorească în orice perioadă a anului, prin acoperirea ei cu o pungă opacă sau cu un vas, spre a obtura complet lumina, timp de 13 – 14 ore/zi – de regulă între ora 17:00 şi ora 8:00 – , iar restul de 10 – 11 ore/zi se expune la lumină moderată.
De obicei, după perioada de înflorire, planta are nevoie de circa opt săptămâni de repaus, în care toate frunzele îşi schimbă culoarea în verdele iniţial şi uneori cad.
Crăciuniţa are nevoie de un loc luminos, dar fără ca soarele direct să cadă pe plantă – deşi este o plantă tropicală, iar temperatura ambiantă cea mai potrivită pentru dezvoltarea ei armonioasă se situează undeva în intervalul 20 – 23 de grade Celsius.
În anotimpul cald este recomandat ca planta să fie umbrită, pentru a se evita pierderile de apă prin transpiraţie.
Aşadar, e bine ca planta să fie plasată lâgă o fereastră, dar fără să fie expusă curenţilor de aer şi să nu atingă geamul rece, căci altfel planta îşi pierde frunzele, cum nici prea multă căldură nu îi place, aşadar nu o poziţionaţi lângă calorifer.
Planta trebuie udată doar atunci când pământul este uscat, iar cantitatea de apă este suficientă atunci când din ghiveci începe să se scurgă în farfuriuţa de sub aceasta. Apa în exces de aici trebuie însă înlăturată imediat, fiindcă umezeala în exces distruge rădăcinile plantei.
Trebuie evitată însă udarea ei cu apă dură sau cu apă prea rece.
De regulă după ce frunzele roşii dispar, oamenii o aruncă la gunoi, însă pentru cei ce vor mai mult de la această floare, puţină răbdare va aduce satisfacţii considerabile.
Pentru transplantarea în alt vas a florii, cea mai potrivită perioadă este primăvara, în luna mai, iar la clima de la noi, la începutul lunii iunie poate fi scoasă afară, fie în grădina casei fie într-un balcon luminos şi aerisit, dar ferită de curenţi puternici.
În cazul în care plantei încep să îi cadă frunzele sau să se înnegrească lăstarii, ea trebuie tunsă, dar fiţi fără grijă, de obicei are o capacitate remarcabilă de regenerare.
În perioada de înflorire este recomandat să îi administrăm un îngrăşământ pentru plante cu frunze, de regulă o doză pe săptămână.
În fine, să mai precizăm că, la noi, deşi plantele pleacă de la producătorii autohtoni la preţuri cuprinse între 5 şi 12 lei, pe piaţă pot fi cumpărate la preţuri duble sau chiar triple, adică undeva între 10 şi chiar 40 de lei, dar pot fi găsite şi exemplare deosebite la preţuri care se apropie de 100 de lei.
În concluzie, Floarea Crăciunului este un cadou perfect pe care ni-l putem face nouă sau celor dragi, care nu are pretenţii exagerate de atenţie din partea proprietarului, un cadou viu, gingaş, care aduce un efect cromatic încântător.
Sursa: rador.ro
Foto: Pixabay