Populaţiile umane produceau bere încă de acum 9.000 de ani
Oamenii care trăiau în urmă cu aproximativ 9.000 de ani în sudul Chinei au învăţat să producă bere din plante cultivate, potrivit descoperirilor realizate în timpul unor excavaţii în situl Qiaotou din oraşul Yiwu, supranumit ''supermarketul lumii'', situat în provincia Zhejiang din estul Chinei.
Țara care interzice examenele scrise pentru elevii din ciclul primar
Conform noilor directive publicate luni de Ministerul Educaţiei, nu va mai fi posibil să se organizeze examene scrise în primul şi în al doilea an de şcoală primară.
China împiedică accesul unei echipe internaţionale care urma să examineze originile virusului din Wuhan
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-a declarat extrem de dezamăgit de faptul că autorităţile chineze nu au permis încă accesul în ţară a unei echipe internaţionale de experţi, care ar fi urmat să examineze originile virusului din Wuhan.
Schimbări climatice: Gheţarii din zone îndepărtate din China se topesc într-un ritm şocant
Gheţarii din Munţii Qilian din China dispar într-un ritm 'şocant' în timp ce încălzirea globală aduce schimbări imprevizibile şi accentuează perspectiva unei lipse a apei pe termen lung, au atras atenţia oamenii de ştiinţă.
Un român vinde aer din Munții Carpați în China și în India
Un restaurant a prezentat scuze pentru zelul exagerat cu care a răspuns unei campanii împotriva risipei de hrană
Un restaurant din oraşul Changsha din centrul Chinei a prezentat scuze pentru zelul exagerat cu care a răspuns campaniei naţionale împotriva risipei de hrană, lansată de preşedintele Chinei, Xi Jinping.
În China a fost inaugurat un leagăn care se balansează prin aer cu o viteză de 130 km pe oră
Oamenii de știință chinezi resping acuzaţiile de conspirație în cazul COVID-19
Teoriile conform cărora pandemia de coronavirus provine dintr-un laborator din orașul chinez Wuhan nu are nicio bază, de fapt, a declarat pentru Reuters şeful acelui laborator, adăugând că încă nu există răspunsuri concludente cu privire la locul unde s-a declanşat maladia.
După ce a cucerit Luna, China se îndreaptă spre Marte
După ce a cucerit Luna, China se îndreaptă direct spre Marte. Administrația Spațială Națională, versiunea chineză a NASA, va dezvălui numele și sigla primei sale misiuni de explorare a Planetei Roșii, care va fi şi prima misiune interplanetară realizată de Marele Dragon.
A fost descoperită o nouă specie de dinozaur
O nouă specie de dinozaur de dimensiuni mici, cu aripi şi pene, a fost confirmată de o echipă de oameni de ştiinţă americani şi chinezi, pe baza descoperirii unor fosile în nord-estul Chinei.
- Start
- Prec
- 1
- 2
- Mai departe
- Sfârșit