-

Deși pare greu de crezut, în cele mai multe sate din județul Bistrița-Năsăud, ouăle de Paști se vopsesc în vinerea mare.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va scoate la licitație, în acest an, alte 510 unități administrativ-teritoriale, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023.

Publicat în Utile

Vești bune la început de an din județul Bistrița-Năsăud. Șapte tronsoane de drum județean urmează să intre în reabilitare, contractul fiind în valoare de 4,6 milioane euro.

Publicat în Utile

În curtea Muzeului din Bistrița se vor derula momente pregătite special pentru vizitatori, care sunt aşteptaţi în perioada 20-22 decembrie la evenimentul ”Crăciun în Bistrița-Năsăud”.

Publicat în Turism
Luni, 09 Decembrie 2019 12:33

Sală nouă de sport la Căianul Mic

Un proiect inedit e pe cale să devină realitate la Căianul Mic în județul Bistrița-Năsăud. Ambițioși din fire, așa cum sunt recunoscuți locuitorii Văii Țibleșului, nici un efort pare să nu fie prea mare atunci cînd e vorba despre dezvoltarea unei comunități de la poalele Munților Țibleș.

Publicat în Utile

Efectivele de animale din judeţul Bistriţa Năsăud sunt în scădere, după ce, ani buni la rând acestea au fost în creştere de la un an la altul.

Publicat în Actualitatea agricola

Mâncarea traditională pregătită în satele bistrițene de Crăciun are la bază carnea de porc. Înainte cu vreo două săptămâni de venirea Crăciunului, se sacrifică porcul îngrășat, iar din el se prepară bucatele specifice: cârnați, caltaboși, slănina afumată, tobă, jambon, gușă papricată.

Publicat în Gastronomie

5 ambulanțe noi tip B2 cu tracțiune 4×2 vor ajunge la Servicul Județean de Ambulanța Bistrița-Năsăud, iar până în anul 2020 încă 4 ambulanțe de transport și 13 de urgență vor fi la dispoziția cazurilor de urgențe.

Publicat în Utile
Luni, 10 Decembrie 2018 12:18

Finanţări pentru abatoare mobile

Noi oportunităţi de finanţare în cadrul Submăsurii 4.2 "Sprijin pentru marketingul şi procesarea produselor agricole", cererile de finanţare urmând a fi depuse până pe 15 decembrie 2018. Concret, în Bistriţa-Năsăud ar putea funcţiona 15 abatoare mobile ce ar avea o capacitate 3 bovine pe zi sau 20 de porcine, ovine ori caprine, pentru acest tip de abatoare, la nivel naţional fiind disponibilă suma de 270 milioane de euro.

Publicat în Stiri fonduri europene
Marți, 09 Octombrie 2018 10:04

Malurile Someșului, mai sigure la Năsăud

Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa va derula la Năsăud o importantă lucrare în urma cărora se vor executa diguri de apărare a malului, pe o lungime de 1,20 kilometri.

Publicat în Utile
Pagina 2 din 3
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept