Luna este chiar mai bogată în apă decât se credea

Denumite „capcane reci”, ele reprezintă o potențială resursă pentru viitoarele misiuni spațiale, potrivit celor două studii publicate luni în „Nature Astronomy”.

Luna a fost mult timp percepută ca o stea aridă, fără speranță, până în 2008, când cercetătorii au descoperit molecule de apă în interiorul magmei aduse de astronauții din misiunile Apollo.

„Imaginați-vă pe Lună, lângă unul dintre polii săi: ați vedea o mulțime de umbre mici pe suprafața ei, dintre care majoritatea sunt mai mici decât o monedă. Fiecare ar fi extrem de rece, suficient pentru a adăposti gheața”, descrie Paul Hayne de la Departamentul de Astrofizică de la Universitatea din Colorado, Statele Unite.
Echipa sa a folosit date de la două instrumente LRO (Lunar Reconnaissance Orbiter) al NASA. Prin combinarea acestor măsurători cu modelele 3D, au reușit să reproducă dimensiunea și distribuția umbrelor, la scări mai mici de un milimetru.

Temperaturile de acolo ar fi aceleași ca în craterele mari: în jur de -160°C. Dar sunt mult mai numeroase: „Sunt zeci de miliarde de astfel de pete faţă de doar câteva sute din cele mai mari”, detaliază Paul Hayne.

Adăugându-le la zonele deja identificate, suprafața totală a apei pe Lună ar ajunge la 40.000 km2, din care 60% în Polul Sud, „sugerând că apa este mai răspândită pe Lună decât am crezut”, explică acest cercetător, autorul principal al studiului.

Un alt studiu, publicat tot în „Nature Astronomy”, oferă în continuare dovezi chimice că este vorba într-adevăr despre apă moleculară. Telescopul aeroportat de Observatorul stratosferic pentru astronomie în infraroșu (SOFIA) a furnizat date noi, datorită observării Lunii la o lungime de undă mai precisă decât înainte – la 6 microni în loc de 3.

Și, pentru prima dată, cercetătorii au reușit să distingă în mod clar molecula H2O (formula chimică a apei) de un alt compus chimic (hidroxil, OH) cu care este amestecată.

Dar de unde vine această apă? Probabil din căderea asteroizilor care au lovit Luna în urmă cu miliarde de ani ca şi în cazul Pământului, cred specialiştii.

Moleculele de apă evacuate în timpul căderii acestor corpuri ar fi căzut pe fundul acestor cratere, unde au rămas „prinse pentru totdeauna” de frig, explică Francis Rocard, specialist în sistemul solar la Centrul Național de Studii Spațiale (CNES).

Sursa: rador

Foto: pixabay