-

Daphnis și Aristotel - o călătorie pe muntele Holomontas

Scris de

Din oricare parte ai aborda Muntele lui Aristotel – dinspre continent (venind de la Salonic ori Poligyros) ori dinspre mare (pornind urcușul din „gâtuitura” de pământ aflată între cele două golfuri, Athos și Ierissos) – drumul te duce, în serpentine, către vârf.

Din sătucul Taxiarchis, dacă urci pe Holomontas încă vreo cinci kilometri, ai să ajungi într-o poiană superbă, străjuită de brazi deși și încărcați de conuri, peste care liniștea pare să se fi așezat la hodină, pe la începuturile lumii... și n-a mai plecat de acolo. Dacă totuși vei auzi, din când în când, sunet de fluier, atunci va trebui să știi că-i ori Pan, ori prietenul nostru Pavel, flautistul, care ne-a spus șoptit că se va mai întoarce acolo, să-și încerce straniile-i instrumente de suflat...
Acuma, cu sau fără sunet de fluier, locul acela, al cărui nume este Rodamos, are o viață a lui și-o poveste de spus. Căci în mijlocul poienii și-au ridicat încet agoniseala cei din neamul blândei Daphnis, soția înțeleptului Dimitrios, mama vrednicului Paris, soacra sprintenei Tashoula și bunica celor doi adolescenți botezați, după obiceiul locului, cu numele ălor bătrâni: Daphnis cea tânără și Dimitrios cel tânăr. Acolo, în mijlocul poienii din vârful muntelui Holomontas, își duc traiul și-și primesc oaspeții – căci Rodamos e locul ideal pentru vacanțe pașnice, din toamnă până-n primăvară, la căldura căminului, așteptând ca-n cuptor să se coacă plăcinta cu ciuperci.
Marea e, vorba ceea, la o azvârlitură de băț. Nu faci mai mult de o jumătate de ceas, luând virajele blând, căci uneori sunt strânse, aproape-n ac de păr. Dar dacă ți-ai găsit liniștea în poiana din munte, la ce bun să mai cobori spre mare!, zic cei care s-au lăsat îmbrățișați de farmecul locului. Asta era să ni se întâmple și nouă (de n-am fi fost în „misiune”, având drept țintă Athosul - „băieții” din echipă - și oamenii vrednici de prin toate satele peninsulei athonite din afara republicii monahale – eu). Am adăstat însă preț de două ceasuri, cât să stăm la povești, să gustăm faimoasa plăcintă cu ciuperci a mamei Daphnis și să-i aflăm rețeta.
Înainte de a vă da totuși detaliile rețetei (gustoasă plăcintă, cum alta n-am mai mâncat, pe tot Muntele lui Aristotel – cum i se mai spune Holomontasului), să ne întoarcem în trecutul poienii, când pe acolo sălășluia doar un unchi al bătrânei Daphnis. „Unchiul soacrei mele”, povestește Tashoula, „stătea singurel aici, în mijlocul proprietății lui din pădure, și cultiva într-o grădină fasole și cartofi. De dragul amintirii lui – dar și pentru a avea bucate mereu proaspete – o bucățică din grădina aceea o ducem și noi mai departe”. Îmi spune asta și-mi arată, la capătul proprietății, într-un loc care coboară câțiva metri, în terase strâmte, mica grădină cu vrejii de fasole înălțați pe araci. Dintr-un bob de fasole, îmi mai spune, s-a tras prosperitatea lor.
Daphnis a moștenit locul de la unchiul ei, și-a făcut gospodăria, s-a măritat cu Dimitrios și și-a crescut copiii. Paris, fiul lor, a rămas să-i ajute. {i gospodăria s-a lărgit din nou, când a venit Tashoula în casă. Tânăra nevastă avea să-ndrăgească locul, tradițiile lui. „Am învățat de la mama soacră o mulțime de lucruri despre cum se ține gospodăria”, mai povestește ea. „Am învățat și rețetele ei, pentru ca întotdeauna cei care ne calcă pragul să se bucure de o mâncare gustoasă și sănătoasă”. Ingredientele muntelui – ciupercile și fructele de pădure, laptele și brânza, carnea de oaie, de capră sau de porc – sunt preparate aici, la Rodamos, ca în timpurile cele vechi. „Noi, aici, trăim și azi în spirit aristotelian”, îmi zice Tashoula. Iar bătrânii Daphnis și Dimitrios, așezați unul lângă celălalt ca-ntr-o imagine mai veche, a străbunilor lor, dau din cap surâzând, aprobând-o. „Noi aici trăim legați de natură. Ocrotind-o și lăsându-ne ocrotiți de ea. Respectând-o, îndrăgind-o și luând tot ce ne oferă. Luând și înapoind, nu furându-i frumusețea, ci înmulțindu-i-o”. Poate fi ceva mai frumos de atât? Poate să vă gătiți și voi un preparat local, a cărui rețetă v-o dau chiar acum!

Plăcintă cu ciuperci

„Pita me manitaria” - plăcinta cu ciuperci – ca pe Muntele Holomontas se face astfel: „Pentru aluat ai nevoie de făină, oțet, ulei, sare, puțină apă și praf de copt. Se stinge praful de copt cu oțet, se toarnă în făină, se adaugă celelalte ingrediente și se frământă. Pentru umplutură se fierb ciupercile cu ceapă tocată mărunt și călită, și cu orez; se fierb 10 minute, cu puțină apă, apoi se adaugă brânză feta și ouă. Se mai pune și sare, dacă mai e nevoie. Se întind două foi. Prima se pune în tavă, cu marginile răsfrânte. Se pune umplutura, se ridică marginile, se pune a doua foaie. Se unge cu ou bătut și ulei și se dă la cuptor 35-40 de minute.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay