-

Sub „Muntele lui Aristotel” - fragmente dintr-o vacanță în Grecia

Scris de

Vă este dor de vacanțele în Grecia, de zilele de lene și răsfăț pe o plajă egeeană? Recunosc că și mie dor îmi este și de aceea răsfoiesc de la o vreme hardul cu fotografii din trecutele călătorii.

Așa, tot rătăcind printre fotografii și înregistrări dintr-un timp când toamna nu era decât o firească prelungire a verii, am ajuns la „rădăcina” peninsulei Athos (ea însăși doar un „deget” al peninsulei Halkidiki). Acolo unde s-a născut Aristotel. Acolo unde mama lui Alexandru cel Mare, zis și Alexandru Machidon (Macedon), a fost exilată de Filip al II-lea. Acolo unde trăiește Louloudia, prietena mea al cărei nume înseamnă: floare! (Da, știu, numele ei și mie îmi aduce aminte de „Luluța” din comediile lui Alecsandri, nepoata cea frumoasă a Coanei Chirița!)

„CV-ul” unui matematician al Antichității

Despre Aristotel se știe că s-a născut la Stagira în anul 384 î.Hr. și că era fiul lui Nikomahos, fizicianul regelui Amynthas al II-lea, iar mama sa se numea Phaestis. La vârsta de 18 ani a plecat la Atena și a studiat în Academia lui Platon, fondându-și apoi propria școală în Assos, Troada. Viața îl mai poartă în locuri care îi păstrează amintirea, precum Insula Lesbos sau Atena, undea avea să fondeze o altă școală. Aristotel a condus Lyceum-ul Peripatetic timp de 12 ani. Însă perioada la care fac referire cel mai adesea pasionații de istorie este aceea în care, la Pella, este, vreme de trei ani, profesorul adolescentului care avea să fie cunoscut mai târziu drept Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare. Aristotel a murit la vârsta de 63 de ani în Halkida – unde era înmormântată și mama sa –, iar la un an după deces locuitorii Stagirei cer rămășițele marelui învățat, pentru a le reîngropa în cetatea lui de baștină. Este și momentul în care încep a se ține la limita nord-vestică a peninsulei athonite „Aristoteliile”, serbări care celebrează personalitatea acestuia. În vara anului 1996, aceste „Aristotelii” au fost reluate. Cu atât mai mult cu cât mitul Vechii Stagira avea să-i impulsioneze pe arheologi să caute vestigiile cetății și mormântul lui Aristotel.

Vechea Stagira și Olympiada

Vechea Stagira se află la limita unui mic oraș numit Olympiada, pe țărmul mării. Multă vreme nu s-a putut confirma existența ei, iar povestea lui Aristotel a fost susținută de Noua Stagira. Aceasta se află la câțiva kilometri în munte și adăpostește un parc superb, care pune în valoare vegetația locală și mai ales principiile aristotelice, exemplificate prin modele care surprind. Îți dai seama că multe dintre aplicațiile fizicii din toate timpurile și de astăzi, de la transmiterea sunetului la distanță la perpetuum mobile, își au începutul în cercetările aristoteliene.
Excavațiile din ultimele decenii de la Olympiada au dovedit însă că acolo este locul nașterii lui Aristotel. Interesant însă e faptul că ele, cercetările, au fost grăbite atunci când un consorțiu canadian a decis să construiască o fabrică de prelucrare a minereului de aur, foarte poluantă, și numai decretarea ca sit de importanță națională a locului putea să oprească aceste planuri. După 15 ani de cercetări, demonstrația a fost făcută. Mai mult chiar, vizavi de Vechea Stagira, o insulă micuță, menționată și în scrierile lui Strabon, a fost identificată ca fiind cea pe care Filip al II-lea a exilat-o pe Olympiada, mama lui Alexandru cel Mare. Din păcate, în acest caz, cercetările arheologice necesită mai multe fonduri, pentru că partea pe care se afla vila Olimpyadei este acum scufundată. Gazda noastră din fascinantul orășel grecesc – Louloudia Alexiadou – ne spune că, dacă privești de pe stâncă, atunci când apa este limpede, poți vedea zidurile ei năruite…

Popas „dulce” la „Liotopi”

Louloudia Alexiadou este una dintre acele minunate doamne ale Greciei care te cuceresc prin ospitalitate și prin bucuria de a-ți arăta ce are mai bun locul pe care îl veghează. La Olympiada, împreună cu soțul și fratele ei, este implicată într-o afacere de familie care înseamnă o pensiune de o eleganță rustică surprinzătoare – „Liotopi” –, dar și un mic hotel pe malul mării, la parterul căruia se află un restaurant cu mâncăruri tradiționale.

Ne dăm seama, gustând din dulcețurile și siropurile ei, la „Liotopi”, și privind-o apoi cum gătește în bucătăria de la „Germanos” că ei i se datorează în bună măsură faima locului. „Muncesc toată toamna și iarna, ca să avem vara ce ne trebuie”, ne spune Louloudia – al cărei nume, vă rugăm să rețineți, înseamnă „floare” – îmbiindu-ne să gustăm o linguriță de „retzeli”. Este o rețetă veche, pe care Louloudia o știe de la străbunica ei: sunt mai multe feluri de fructe, care se pun împreună cu must proaspăt și dulce și se dau la cuptor. Seamănă cu o dulceață, dar simțim că e mai mult decât atât. Este simbolul unei tradiții care nu s-a pierdut. O tradiție pe care o regăsim și în bucatele pe care le gustăm, pe îndelete, în vreme ce povestim despre Aristotel și Olympiada...

Fructe… la pătrat

„Melomeno htapodi” înseamnă caracatiță cu smochine uscate și miere. O îngemănare uluitoare de gusturi, dar Louloudia Alexiodou ne asigură că vechii greci obișnuiau să amestece fructele și mierea cu peștele sau carnea. „Pentru Melomeno htapodi avem necoie de o caracatiță, 3-4 cepe uscate, o linguriță de zahăr, o ceașcă de ulei de măsline, un păhărel de coniac, o jumătate de ceașcă de vin alb, oțet, roșii, ardei roșii, foi de dafin, piper și enibahar. Caracatița se fierbe separat în apa pe care o lasă la temperatură mică. Se adaugă puțin oțet, dafin, un ardei. După ce a fiert, caracatița se scoate, eventual se porționează și se pune într-o caserolă cu ulei și ceapă, tăiată mai mare. Se adaugă zahăr, oțet, vin, coniac, lăsând vasul fără capac, ca să se evapore alcoolul. Se adaugă roșiile tăiate, piper, enibahar, cât e fierbinte, ca să își tragă aroma. Apoi se pun ardeii tăiați mărunt, mierea și smochinele (care au fost înmuiate înainte în vin), după care se închide focul și se lasă, cu capacul pus, 15 minute.” Olympiada este faimoasă pentru ciupercile din pădurea apropiată, pentru midiile și peștii din mare, pentru fructele ei foarte dulci. Pe toate le poate descoperi călătorul înfometat… Vor veni veri și toamne mai sigure, numai bune de călătorit!

Simona Lazăr

Foto: Pixabay