Impactul pandemiei de coronavirus asupra turismului din Delta Dunării
Asociaţia de management a destinaţiei turistice Delta Dunării atrage atenţia că mai mult de jumătate din industria ospitalităţii îşi vor suspenda activitatea anul acesta dacă guvernul nu va adopta într-un timp cât mai scurt măsuri suplimentare de sprijinire a agenţilor economici.

22 Martie 2020, 12:20
În mod normal, în această perioadă, pensiunile din rezervaţie aveau cel puţin un sfert din locuri ocupate, pentru că a început pescuitul la ştiucă. Pentru deschiderea sezonului turistic, multe unităţi au contractat credite pentru investiţii al căror scop a fost atragerea turiştilor. Situaţia de urgenţă le-a recesionat activitatea, aşa că pensiunile sunt goale, iar lichidităţile lipsesc din conturile operatorilor turistici. În lipsa unor măsuri aplicate, precum suspendarea taxelor şi impozitelor îna cest an, dar şi a ratelor la bănci, Asociaţia Delta Dunării spune că anul viitor capacitatea de cazare a rezervaţiei se va reduce la jumătate în cel mai ooptimist scenariu. În acest context, asociaţia reiterează apelul către guvern pentru intervenţii aplicate în domeniul turismului. Cu detalii voi reveni în emisiunile informative ale zilei.
RADOR
Foto: Pixabay