Peste 100 de hoteluri de pe litoral îi aşteaptă pe turişti
Peste 100 de hoteluri de pe litoral îi aşteaptă pe turişti, începând de astăzi, când se deschide sezonul estival.

01 Iunie 2020, 05:37
Hotelierii cred că săptămâna aceasta 10.000 de români se vor caza în staţiunile de la malul mării. Totul se va întâmpla în condiţii de siguranţă. De astăzi se deschid terasele şi plajele, iar 1 iunie, deşi neoficial, dă practic startul mult aşteptatului sezon estival. Pe litoral, vremea se anunţă frumoasă pentru prima zi de vară calendaristică. Va fi cer senin, iar temperaturile vor ajunge la 20-21 de grade, Nerăbdarea oamenilor de a ieşi la aer după restricţiile impuse de autorităţi a fost evidentă în ultimele săptămâni, iar staţiunile s-au animat deja în weekend, când mii de localnici şi turişti au luat la pas falezele din staţiuni. Mulţi dintre ei au ignorat regulile de distanţare, fie că au stat pe plajă să admire marea sau la coadă pentru a cumpăra o îngheţată sau o porţi de hamsie. De astăzi se vor putea aşeza şi la terase, iar respectarea măsurilor de prevenţie nu va fi uşor de gestionat de către proprietarii acestora: folosirea aparatelor cu gel dezinfectant, intrări şi ieşiri separate, cel mult patru persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, distanţă de 2 m între mese, obligativitatea personalului care serveşte clienţii de a purta măşti şi mănuşi. Şi pe plajă şezlongurile vor fi aşezate la 2 m distanţă şi dezinfectate după fiecare folosire, iar turiştii vor avea culoare unidirecţionale de acces.
RADOR
Foto: Pixabay