Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România a fost lansată

Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România a fost lansată oficial marti, 27 octombrie, în cadrul evenimentului „Protejarea și valorificarea cultural turistică a monumentului istoric Biserica de lemn din Valea Crișului, Bihor”, organizat de către Agenția de Management al Destinației Bihor, Parohia Ortodoxă din Valea Crișului și Episcopia Ortodoxă a Oradiei, cu sprijinul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, proiect cofinanțat de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului – Timbrul Monumentelor Istorice.

Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România a fost lansată

28 Octombrie 2020, 15:54

Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România, recunoscută de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, poate fi descrisă ca o călătorie în timp, de-a lungul a sute de ani de istorie. Obiectivele turistice cuprinse în rută evidențiază esența spiritului românesc comunitar și a creativității sale artistice, regăsită în bagajul decorativ, pictural și conceptual. Pe parcursul călătoriei turiștii vor avea posibilitatea de a cunoaște tradiții străvechi, care spun povestea geniului popular românesc și al unității neamului.

Ruta cuprinde, astfel, 10 lăcașuri de cult din județul Bihor, 13 din județul Cluj, peste 100 de biserici de lemn și mănăstiri din județul Maramureș, 10 din județul Satu Mare, 16 din județul Suceava, totodată, alte 16 din județul Neamț și nu în ultimul rând, încă 2 biserici de lemn din județul Mehedinți. Precizăm că aceasta rămâne deschisă și altor județe care doresc să promoveze patrimoniul antropic deținut.

Obiectivele turistice regăsite în Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România vor oferi celor care le vizitează posibilitatea de a învăța, de a trăi și de a lua parte la o experiență semnificativă, antrenantă și memorabilă, care poate fi personalizată în funcție de interesele fiecăruia. Acest fapt este datorat diversității patrimoniului antropic și natural, legendelor, gastronomiei locale, dar și posibilității de a desfășura o serie de activități, precum turismul cultural, speologic sau de aventură.

În cadrul evenimentului au fost prezenți reprezentați ai administrațiilor publice locale înscrise în Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România, ai Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, dar și ai Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, cărora le-au fost acordate diplome din partea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, care atestă recunoașterea. Menționăm că un alt obiectiv important pentru viitor este certificarea acesteia de către Consiliul Europei.

Sistemul de recunoaștere voluntară, caracterizat de experiența dobândită la nivel instituțional prin exercitarea calității de membru al Acordului Parţial Extins, privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei, urmărește conștientizarea actorilor din turism asupra semnificației patrimoniului cultural material și imaterial pentru societate și pentru generațiile următoare, în contextul valorificării economice durabile.

Procedural, după depunerea documentației la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, autorii vor primi în termen de 30 de zile răspunsul privind recunoașterea drept Rută Cultural Turistică locală, regională sau națională. Rutele Cultural Turistice Naționale trebuie să cuprindă obiective turistice din minimum trei județe, iar cele realizate la nivel regional din minimum 2 localități.

La acest moment, 49 de Rute Cultural Turistice din România beneficiază de recunoașterea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Ciolacu susţine recunoaşterea proiectului Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes naţional
Turism 27 Octombrie 2023, 12:13

Ciolacu susţine recunoaşterea proiectului Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes naţional

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu reprezentanţii Asociaţiei Tăşuleasa Social, context în care şi-a exprimat...

Ciolacu susţine recunoaşterea proiectului Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes naţional
Patronatele din turism cer aplicarea unei taxe pentru românii care aleg să își petreacă vacanțele în străinătate
Turism 27 Septembrie 2023, 15:25

Patronatele din turism cer aplicarea unei taxe pentru românii care aleg să își petreacă vacanțele în străinătate

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a anunţat, miercuri, că se disociază ferm de...

Patronatele din turism cer aplicarea unei taxe pentru românii care aleg să își petreacă vacanțele în străinătate
Geoparcul Ţara Haţegului îşi menţine statutul de sit UNESCO
Turism 22 Septembrie 2023, 12:25

Geoparcul Ţara Haţegului îşi menţine statutul de sit UNESCO

Geoparcul Ţara Haţegului este un sit geologic și paleontologic situat în județul Hunedoara din România. A fost înființat în...

Geoparcul Ţara Haţegului îşi menţine statutul de sit UNESCO
Crucea Caraiman - 95 de ani de la inaugurare şi 10 ani în Cartea Recordurilor
Turism 15 Septembrie 2023, 16:41

Crucea Caraiman - 95 de ani de la inaugurare şi 10 ani în Cartea Recordurilor

Un ceremonial militar şi religios va fi organizat, sâmbătă, la Crucea Caraiman, cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la...

Crucea Caraiman - 95 de ani de la inaugurare şi 10 ani în Cartea Recordurilor
A debutat ediţia de toamnă a programului 'Litoralul pentru toţi'. Preţuri începând de la 35 de lei pe noapte
Turism 01 Septembrie 2023, 11:24

A debutat ediţia de toamnă a programului 'Litoralul pentru toţi'. Preţuri începând de la 35 de lei pe noapte

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează vineri ediţia de toamnă a programului 'Litoralul pentru toţi',...

A debutat ediţia de toamnă a programului 'Litoralul pentru toţi'. Preţuri începând de la 35 de lei pe noapte
"Litoralul pentru toţi" ieftineşte vacanţele la malul mări, în ediţia de toamnă
Turism 31 August 2023, 12:45

"Litoralul pentru toţi" ieftineşte vacanţele la malul mări, în ediţia de toamnă

Începând de vineri, 1 septembrie, pachetele turistice vor fi cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de...

"Litoralul pentru toţi" ieftineşte vacanţele la malul mări, în ediţia de toamnă
Albania va depăşi România în acest an la încasări şi ca număr de turişti străini
Turism 30 August 2023, 17:55

Albania va depăşi România în acest an la încasări şi ca număr de turişti străini

Albania ne va depăşi din punct de vedere încasări din turism şi număr de turişti străini în 2023, o ţară despre care în urmă...

Albania va depăşi România în acest an la încasări şi ca număr de turişti străini
Sibiul se află în topul celor mai frumoase oraşe europene
Turism 24 August 2023, 16:37

Sibiul se află în topul celor mai frumoase oraşe europene

Topurile periodice realizate de către cei de la Forbes nu ocolesc România, iar Sibiul face parte din cele mai bune 10...

Sibiul se află în topul celor mai frumoase oraşe europene