Casa Iarca - povestea unei reședințe regale

O poveste aproape la fel de frumoasă ca ale celorlalte resedințe princiare sau regale din Capitală. Vorbim de „Casa Iarca”, ori „Palatul Kiseleff” - spuneți-i cum vreți, de pe Șoseaua Kiseleff, acolo unde și-a petrecut, o bună parte din copilărie, regele Mihai.
E de prisos a sublinia cât de profunde și remanente sunt imaginile și întâmplările reținute de memoria afectivă la o vârstă fragedă! Pe 31 decembrie 1925, principele Mihai, la doar patru ani, devenea, prin decizia Consiliului de Coroană, Principe Moștenitor. Aproape doi ani mai târziu, regele Ferdinand se stingea din viață, la Pelișor și, în dezamăgirea pe care familia o trăia în legătură cu fiul cel mare, Carol, pe 21 iulie 1927, Mihai este proclamat rege. O cronologie a existenței palatului în patrimoniul familiei regale e în strânsă relație cu ocupanții ei (vremelnici). Cumpărată în 1921 de familia regală română, ca reședință pentru tânărul cuplu de principi moștenitori – Carol (al II-lea) și Elena – ea a fost locuită de fapt de cel dintâi încă din 1914. Din 1925, după renunțarea la tron a lui Carol, aici va rămâne fiul său, Principele Moștenitor Mihai, cu mama sa. Iar din 1927 până în 1930 (pe timpul primei domnii a Regelui Mihai), locatară a Palatului din {oseaua Kiseleff va fi doar Principesa Elena, iar între 1930 și 1940, va fi reședința fiului lor, Marelui Voievod de Alba Iulia, între cele două domnii ale sale. Dintre toate fotografiile „de album”, e înduioșătoare și azi imaginea publicată de presa românească și străină a copilului-rege plantând un stejar în curtea Casei Iarca.

De ce i s-a mai spus acestei frumoase clădiri „Casa Iarca”?

Trebuie să stim că palatul a fost, la început, o casă boierească particulară, care a aparținut familiei Candiano-Popescu, unul dintre fruntașii Partidului Național-Liberal (1841-1901) și, (ce ironie!) fondator al mișcării antidinastice cunoscută sub numele Republica de la Ploiești. Judecat pentru complot, el a fost achitat, iar după Independență, a devenit chiar aghiotantul regelui. Candiano vinde această casă în 1907, boierului Constantin Iarca - tot un liberal, fost primar de Buzău. În 1909, imobilul e cumparat de familia regală și i se aduc modificări arhitecturale în stil neoromânesc de către arhitectul Grigore Cerchez, cel care s-a implicat și în transformarea Cotroceniului. Aceasta este doar una dintre variantele cunoscute (și controversate) ale existenței Palatului. În lucrarea sa, „Palate din București” (p. 195), Narcis Dorin Ion ne spune, citând Ghidul Bucureștiului scris de Grigore Ionescu, că, inițial, aici a fost casa familiei Arion, de la care o cumpără, în 1907, Constantin Iarca, restaurând-o, prin 1910, după planurile lui Cerchez. „În anul 1911, casa va fi cumpărată de George Valentin Bibescu care o vinde, în 1920, Societății Astra Română”. Potrivit unui studiu al Oanei Marinache publicat la Editura Istoria Artei, în 1921, familia regală română cumpară imobilul pentru a amenaja o reședință destinată principelui Carol. În anii 1922-1923, arhitectul Ion Ernest avea să cuprindă această casă în planul mai amplu al unei reședințe regale, unind-o cu alte clădiri învecinate...

Vin și mașini

Indiferent pe ce cale a ajuns în posesia familiei regale române, este cert că Palatul Kiseleff a fost stăpânit, succesiv, de Carol, Elena, Mihai si Elisabeta. Tot din lucrarea lui Narcis Dorin Ion aflăm o serie de date interesante extrase din Arhivele Naționale Istorice și Centrale referitor la funcționarea Palatului Kiseleff: „O parte din obiceiurile celorlalte reședințe regale s-a menținut și la Kiseleff. Ca și la Cotroceni, vinul din pivnița palatului era vândut, între 1 ianuarie și 31 mai 1930, încasându-se 123.228 lei. Palatul nu avea doar vin din abundență ci și... mașini (marea pasiune a regelui Mihai), din care, la 26 iulie 1932, vor fi vândute, la licitație, un camion Fiat și un microbuz Citroen... în garaj rămânând doar mașini de lux, unele chiar decapotabile: două Rolls-Royce-uri, un Lincoln, o Lancia-Dilanda, două Citroen-uri, două Ford-uri și un Fiat. Întreg acest patrimoniu era bine păzit de două plutoane din batalionul de gardă Regală... Palatul era foarte bine administrat, din personalul lui făcând parte un guvernator, un institutor, un profesor de gimnastică, trei doamne de onoare, un general-șef al Casei Militare, doi adjutanți, un șef al cancelariei. Lor li se adăuga personalul de serviciu: cinci șoferi, un șef al parcului palatului, un administrator, un grădinar și un croitor.” Istoricul citat ne mai spune că, după revenirea pe tronul României, în septembrie 1940, regele Mihai I va abandona palatul Kiseleff în favoarea reședinței oficiale din calea Victoriei. La câțiva ani după ce Elisabeta, sora regelui Carol al II-lea și regina Greciei s-a mutat în palatul din București care îi poartă numele (și în care locuiește, acum, Familia Regală a României), casa Iarca ar fi fost donată de către rege Ministerului Invățământului (1940).

Regele Mihai abdică, la 31 decembrie 1947, și, o dată cu el, cad în mâinile comuniștilor o serie de proprietăți și bunuri. Folosit de propaganda sovietică drept mijloc de a demonstra că toate averile trecutului aparțin poporului, palatul Kiseleff își pierde strălucirea de odinioară, fiind transformat în Club al Ambasadei URSS, iar din 1981 în cămin studențesc. Astăzi, el a devenit o simplă clădire de birouri, nevizitabilă, în afara circuitelor turistice ale Bucureștiului, dar închiriată, ce-i drept, de la Stat, pentru o sumă exorbitantă, de una dintre marile bănci europene care a „descins” în Capitala României.

Un text de Simona Lazăr