-

Efectivele de animale din Bistrița-Năsăud s-au diminuat semnificativ

Efectivele de animale din judeţul Bistriţa Năsăud sunt în scădere, după ce, ani buni la rând acestea au fost în creştere de la un an la altul.

Diminuarea e mai mult decât vizibilă şi cifrele stau mărturie acestei afirmaţii. Dacă în anul 2015, Direcţia Agricolă Judeţeană informa că în judeţ se creşteau 85.987 capete de bovine, patru ani mai târziu, în septembrie 2019, se mai regăsesc doar 77.205 capete bovine, diferenţa fiind de 8.782 de animale.

Şi la numărul de ovine se observă o scădere. În patru ani de zile au scăzut efectivele cu aproape 40.000 de capete. În anul 2015 erau 458.485 capete ovine, iar în anul 2019 sunt 418.628 capete.

Cât priveşte cabalinele, efectivele au scăzut drastic, dar acest aspect are totuşi o latură pozitivă, fiindcă animalele au fost "înlocuite" cu tractoarele care sunt baza în agricultură.

Sunt doar 8571 capete de cabaline acum, în 2015 erau 16.130.

La porcine, efectivele sunt acum de 50.168 capete, caprinele sunt 26.587 capete, iar familiile de albine, de asemenea, au scăzut de la 27.360 în anul 2015, la 26.720 familii în septembrie 2019.

Sursa: Viorel Grosu

Foto: pixabay.com

Articole înrudite