-

Care sunt pașii de urmat pentru ca fermierii să obțină subvențiile APIA

Anul acesta, cursul firesc al depunerii cererilor unice pentru obținerea subvențiilor de la APIA a fost întrerupt brusc pe data de 16 martie, ca urmare a instaurării stării de urgență pe teritoriul României, măsură luată în contextul răspândirii noului coronavirus pe teritoriul țării noastre.

Deși activitatea de primire a cererii unice pentru Campania 2020 va fi reluată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) începând cu 6 aprilie, fermierii trebuie să știe că, cererile pentru obținerea subvențiilor vor putea fi depuse exclusiv online, în acest moment lucrându-se la o procedură care să fie accesibilă și functională, pentru a veni astfel în sprijinul beneficiarilor.

”Aşa cum se cunoaşte până la data de 6 aprilie activitatea APIA este suspendată. În această perioadă noi am transmis către toţi fermierii mesaje pe mail, sms sau prin Primării de a aduce la cunoştinţa acestora, cei care au posibilitatea, de a-şi actualiza declaraţia pe suprafaţă de acasă sau de la sediul exploataţiei. Tocmai pentru ca în momentul în care sperăm că vom da drumul la preluarea cererilor pe o variantă online, cât mai multă suprafaţă/parcele să fie actualizate cu date din anul 2020. Pentru a evita aglomerarea aplicaţiei IPA-Online unde se întocmesc declaraţiile pe suprafaţă, am venit cu rugămintea către toţi fermierii să solicite parola de la funcţionarul APIA responsabil de cerere şi să întocmească acum aceste actualizări ale declaraţiei pe suprafaţă”, a explicat un oficial al APIA.

Ce înseamnă preluarea exclusiv online a cererilor?

“Fiecare fermier va fi sunat iar pentru cei care nu au reuşit să îşi facă această actualizare a declaraţiei pe suprafaţă, funţionarii vor actualiza şi probabil va fi un accept dat prin telefon un accept care să ţină loc de semnătură fizică pe dosar. Peste o săptămână putem spune exact cum va funcţiona. În acest moment ştim sigur că la nivel central se lucrează la o procedură astfel încât să nu mai punem oamenii pe drumuri şi să nu se mai intre în contact direct”.

Concret ce puteţi face în acest moment: intraţi pe aplicaţia pentru subvenţii: www.lpis.apia.org.ro unde va puteţi digitiza online parcelele pentru care cereţi bani naţionali sau europeni. Dacă aveţi probleme cu parola pentru intrarea în cont trebuie să ştiţi că aceasta a fost modificată din 2020 şi trebuie să solicitaţi resetarea acesteia pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Totodată, autoritățile au prelungit termenul pentru depunerea acestor cereri pentru obținerea subvențiilor până pe data de15 mai 2020.