-

Festivalul Naţional de Folclor "Cheile Olteţului" 2019, la Polovragi

Primăria din Polovragi, Gorj, organizează, în premieră, Festivalul Naţional de folclor "Cheile Olteţului", care are ca obiectiv principal conservarea şi promovarea patrimoniului cultural tradiţional românesc.

Organizat într-o zonă cunoscută pentru zestrea spirituală moştenită de generaţii de păstrători şi purtători de folclor, festivalul va cuprinde un concurs de interpretare şi este deschis tinerilor interpreţi ai cântecului popular românesc din întreaga ţară.

Preselecţia candidaţilor va avea loc în ziua de 19 iulie, la Căminul Cultural Polovragi, începând cu ora 10:00.

Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, solişti vocali şi solişti instrumentişti. Pot participa interpreţi amatori ai folclorului muzical din toate zonele etnofolclorice româneşti. Nu pot participa artişti consacraţi sau profesionişti.

Juriul concursului va fi alcătuit din personalităţi din domeniul cercetării şi interpretării folclorului românesc.

Pot participa interpreţi amatori ai folclorului muzical din toate zonele etnofolclorice româneşti.

Nu pot participa artişti consacraţi sau profesionişti.

Juriul concursului va fi alcătuit din personalităţi din domeniul cercetării şi interpretării folclorului românesc, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Gorj, ai Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi ai Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului.

Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.

Sursa: rador

Foto: pixabay.com

Articole înrudite