-
Traditii, datini, obiceiuri

Traditii, datini, obiceiuri

Chiar dacă distanțarea socială nu mai face posibile, în această primăvară, multe dintre obiceiurile tradiționale de Paști, am ales să amintim în aceste zile unele dintre practicile pascale, cu speranța că anii care vin le vor aduce din nou în prim plan.

Tradiţiile de Paşte nu au fost uitate nici anul acesta, însă cele mai multe nu au putut fi respectate din cauza stării de urgenţă. Unul dintre aceste obiceiuri este puşcatul cu carbid.

"Masa împăcării" e unul dintre obiceiurile de Paște care are loc în unele sate din România. Printre acestea și Galeș, în judeţul Argeș.

Pagina 7 din 70