-

Mâna dreaptă a Sf. Spiridon va fi adusă la Iaşi, de Sf. Parascheva

Pelerinii care vor veni anul acesta la Iaşi pentru a sărbători Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva şi a se închina în Catedrala Mitropolitană la moaştele acesteia vor avea prilejul de a se ruga şi la mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon făcătorul de minuni, Episcopul Trimitundei, care va fi adusă din insula Corfu.

Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, moaştele Sf Cuvioase Parascheva vor fi scoase din Catedrala Mitropolitană în dimineaţa zilei de 11 octombrie. După ce va fi purtată în procesiune, racla cu moaştele Cuvioasei va fi depusă spre închinare într-un baldachin special amenajat pe platoul din faţa căminului telologic.

Sâmbătă seara, de la ora 19,00 va fi organizat pelerinajul Calea Sfinţilor, în cadrul căruia moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sf Spiridon vor fi purtate în procesiune pe traseul strada I.C.Brătianu - Str Cuza Vodă - Str Armeană - Biserica Armeană - Biserica Sf Sava cel Sfinţit - Str Costache Negri - Mănăstirea Sf Trei Ierarhi - Catedrala Mitropolitană.

În data de 14 octombrie, ziua în care este prăznuită Sf Cuvioasă Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Ceremonialul religios va fi oficiat între orele 9,30 şi 13,00, în prezenţa pelerinilor care vor veni din ţară şi străinătate pentru a asista la acest eveniment.

Conform reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Sfântul Spiridon s-a născut şi a trăit toată viaţa sa în insula Cipru, slujind Biserica lui Hristos, în timpul împăraţilor Constantin cel Mare şi Constantius. Acolo a trecut la Domnul pe 12 decembrie 348, la vârsta de 78 ani. În tinereţe a fost păstor de oi şi a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. După ce s-a călugărit, lucrând neobosit pentru a culege mierea virtuţii şi cercetând legea lui Dumnezeu, a devenit iubitor de oameni şi nespus de milostiv. Pentru virtutea sa a fost hirotonit episcop al Trimitundei, iar după hirotonirea sa, minunile au urmat una după alta.

Sfântul Spiridon este cunoscut şi sub numele de "Sfântul Călător" sau "Sfântul care îşi părăseşte racla", datorită minunii care se petrece în fiecare an la picioarele Sfântului Spiridon, mai exact cu papucii săi din mătase, care se tocesc în mod miraculos.

Moaştele Sfântului Spiridon au rămas în Cipru până în secolul al VII-lea, când au fost mutate la Constantinopol, din cauza invaziilor sarazinilor. La trei ani după căderea Constantinopolului sub turcii otomani, în 1456, părintele Gheorghe Kaloheretis din Corfu a mutat în taină moaştele Sfântului Spiridon şi pe cele ale Sfintei Teodora Împărăteasa, din Constantinopol în Corfu.

Moaştele Sfântului Spiridon au peregrinat pe la mai multe biserici până în anul 1589, când au fost duse în Catedrala 'Sfântul Spiridon' din Corfu, unde se păstrează întregi până astăzi. Aici, în catedrală, se păstrează o impresionantă colecţie de ofrande din argint şi din aur, care amintesc de minunile săvârşite de Sfântul Spiridon.

Mâna dreaptă a Sfântului Spiridon s-a aflat timp de mai multe secole la Roma, în Biserica Ordinului Oratorienilor, până în anul 1984. În ajunul praznicului Sfântului Spiridon (11 decembrie) din anul 1984, prin eforturile mitropolitului Timotei al insulei Corfu, mâna dreaptă a Sfântului Spiridon a fost înapoiată corfioţilor. Astăzi, mâna dreaptă este aşezată lângă moaştele întregi ale Sfântului Spiridon, în catedrala din Corfu, care îl are ca ocrotitor.

Sfântul Spiridon este cinstit în mod deosebit de credincioşii din Corfu, încât de patru ori pe an se fac procesiuni cu moaştele Sfântului Spiridon: pe 11 august, în Duminica Floriilor, în Sâmbăta Mare şi în prima duminică a lunii noiembrie.

În iconografia ortodoxă, Sfântul Ierarh Spiridon este reprezentat, uneori, ţinând în mână o cărămidă. Această reprezentare iconografică face referire la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, când Sfântul Spiridon a demonstrat că Dumnezeu este Unul în fiinţă şi Întreit în Persoane. El a luat o cărămidă în mână, a făcut semnul Sfintei Cruci deasupra ei şi a spus: 'În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh'. Cei prezenţi au fost părtaşi la o minune: în partea de sus s-a aprins un foc, în partea de jos a curs apă, iar în mâna Sfântului a rămas doar lutul - arătând, prin aceasta, cum cele trei elemente erau unite într-o singură cărămidă. Spre folosul credincioşilor, mâna dreaptă a Sfântului Spiridon a fost dusă spre închinare la Atena (2007) şi în Rusia (2007 şi 2010). Anul acesta, acest scump odor va fi adus şi la Iaşi, în perioada 11 - 15 octombrie.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Sursa: AGERPRES

Foto: Wikipedia

Articole înrudite

  • Cetatea celor 40 de biserici  

    Piatră peste piatră, mit peste mit. Menembria tracică, Mesimvria coloniștilor greci, Mesembria romanilor și apoi a bizantinilor ori cetatea bulgară medievală Nesebar. Atâtea denumiri pentru un singur petec de pământ, înconjurat din toate părțile de mare și legat de continent doar printr-un istm lat cât să treacă două mașini una pe lângă cealaltă.
    Intrat în patrimoniul UNESCO încă din anul 1983, Nessebar suprinde de la bun început prin două lucruri: unitatea arhitecturală a caselor vechi (“croite” pe linia “Renașterii Bulgare”) și vechile biserici de cărămidă roșie, risipite prin tot locul... I se spune, de altfel, “cetatea celor 40 de biserici”. Nu sunt dacă mai sunt vizibile astăzi chiar 40, dar vreo 20 le-am identificat în plimbările noastre pe acest petec miraculos de pământ. |ntr-un fel, l-am putea asemui cu Sighișoara, zidurile orașului medieval fiind la fel de bine păstrate. Straturile de civilizație suprapuse ca și linia arhitecturală diferită ni-l relevă însă ca pe un univers care nu se poate compara decât, cel mult, cu alte două cetăți-insulă, unite de continent, ca și aceasta, cu un istm subțire, mai sudicele Ahtopol și Sozopol. Este, până la urmă, amprenta unei lumi în care instinctul de conservare juca un rol primordial. |nsă numai Nessebar a fost numit “Perla Mării Negre”.

    Bizanțul regăsit

    Trecem în revistă câteva dintre bisericile-minune care vorbesc despre un timp religios prin excelență. Biserica cu trei altare, a Sfântului Ioan Botezătorul, ridicată după toate probabilitățile în veacul al X-lea, e întrecută în frumusețe, poate, de Biserica |nălțării (a Sfântului Spas – Ispas, în România, n.r.), datând de la începutul secolului XVII, dar care păstrează frescele originale ori de cea a Sfântului Ștefan (secolul XVI), singura cu frescă exterioară. Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril a fost construită în secolul XIII, la fel ca și Sfânta Parascheva, evindențiindu-se prin zidurile bogat ornamentate cu piese de ceramică în galben sau verde. Fără îndoială, ruinele Catedralei Mitropolitane Sfânta Sofia (secolul IX) sunt cele mai impresionante. Clădirea, în stilul clasic bizantin, a fost una dintre cele mai frumoase, la vremea ei, alături păstrându-se și rămășițele reședinței mitropolitului. Mult mai nouă, Biserica Sfintei Fecioare Maria adăpostește o icoană făcătoare de minuni pictată în secolul XIII și cunoscută drept “Sfânta Maria cea Neagră”. Se spune că a fost adusă aici de la Muntele Athos și doar încă două reprezentări de acest fel mai există în lume.

    Antichități și... antichități

    Nessebarul medieval este un loc turistic prin excelență. Bătând străzile înguste, pavate cu piatră cubică, dinaintea caselor de lemn, cu etajul superior ieșit în afară, întâlnești zeci de magazine de suveniruri. Condimentele și vasele tipic bulgărești, sticluțele cu parfum de trandafir și ilustratele care îți înfățișează cetatea la toate orele ei fac concurență buticurilor cu... antichități. Printre cele mai apreciate de turiștii occidentali – probabil datorită faptului că numai în Bulgaria le mai pot găsi – diferite efecte militare... naziste. Fel de fel de obiecte, de la ranițe și căști, până la busole, lupe sau ceasuri de buzunar... toate cu zvastica desenată vizibil. Nu se știe de unde au apărut, dar stau foarte bine alături de busturi ale lui Stalin, mici statuete ale lui Lenin și... fotografii ale casei Regale a Bulgariei. Pe rafturile anticarilor, istoria s-a împăcat cu sine.

     

    Casa căpitanului

    Este unul dintre locurile care te ispitesc să intri. Kapitanska Srechta. Casa Căpitanului. O clădire veche, în vechiul port, transformată în restaurant. Dacă vrei, poți încerca aici o rețetă tradițională. Chiar și o simplă... mămăligă. “Divenik”.
    Aflu și rețeta: “Ai nevoie de un kg făină de porumb, 3 litri apă, 250 g unt, sare, brânză, paprika. Se pune apa la fiert și se toarnă făina de porumb. Se face o gaură în mijloc cu ajutorul unui sucitor, pentru a grăbi evaporarea lichidului. Când compoziția începe să fiarbă, se amestecă cu sucitorul până când se dezlipește de pe marginile vasului. Se pune totul într-un vas, se acoperă cu brânză rasă, paprika și unt topit”.

    De-a lungul drumurilor pavate cu piatră cubică și care duc, inevitabil, la o biserică, vei întâlni înșirate fel de fel de obiecte tradiționale.

    Alb, verde, roșu. Culorile tradiționale ale bulgarilor pot fi deslușite peste tot. Chiar și în șervetele țesute la război, pe care le poți cumpăra drept suveniruri.

    Catedrala Mitropolitană și Biserica Sfântul Ștefan, două repere importante pentru turistul care dorește să afle ceva mai mult despre Nessebar, cetatea celor 40 de biserici.

    Un text de Simona Lazăr

    Foto: Pixabay

  • Sfinții Apostoli Petru și Pavel, stâlpii bisericii creștine

    Cei 12 apostoli (ucenici sau discipoli ai Domnului nostru Iisus Hristos) au fost: Petre (Simon, Chefa) și Andrei (fii lui Iona din Betsaida), Iacov și Ioan (fii lui Zevedeu), Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov (fiul lui Alfeu), Tadeu (sau Iuda, fratele lui Iacov), Simon Zelotul și Iuda Iscarioteanu. După trădarea și moartea lui Iuda Iscarioteanul a fost primit Matia în rândul apostolilor.

  • Solzii de piatră ai Văcăreștilor

    „Poarta greoaie se deschide și înaintezi prin mari curți pustii, dincolo de zidurile cărora se aud comenzi scurte, pașii apăsați ai trupei și un necontenit urlet prelung în care se amestecă strigatele și râsetele celor cinci sute de întemnițați cari se închid în chiliile lor pentru odihnă, pentru somnul dobitocesc, pentru gîndurile rele și mușcăturile de căință ale nopții.”...Astfel descria, pe la 1916, savantul Nicolae Iorga una dintre cele mai neobișnuite și dramatice construcții eclesiastice ale spațiului ortodox balcanic, Mânăstirea Văcărești. Construcția lăcașului a fost începută în 1716 de domnitorul fanariot, Nicolae Mavrocordat și terminată în septembrie 1724, când biserica mânăstirii a fost târnosită cu hramul Sfânta Treime.

    Nicolae, ctitorul cărturar

    Nicolae Mavrocordat n-a fost un vodă oarecare în istoria }ării Românești. Domnitor din seria cărturarilor la cârmă, el ilustrează o parte bună a epocii fanariote despre care istoria națională nu are prea multe cuvinte de laudă. Descendent, prin mamă, din familia lui Petru Rareș și fiu al altui mare om politic și cărturar, Alexandru Mavrocordat, Nicolae a fost poliglot și scriitor iluminist, admirator al lui Machiavelli de la care a învățat arta guvernării. Într-o lucrare asemănătoare cu faimoasele Învățături ale lui Neagoe Basarab, el descrie profilul ideal al conducătorului țării, exponent al “căii de mijloc”: “Domnul trebuie să-şi cunoască țara şi supuşii. Să cunoască istoria, dar şi problemele curente. Să cunoască meritele şi defectele celor cu care lucrează. În guvernare, să se ferească de inovații, să meargă pe calea bătătorită. Să nu impună dări noi, nici datini noi. Domnul trebuie să aibă relații bune cu țările vecine, să nu promită, iar dacă o face, să se țină de promisiune, să nu se împrumute, să fie econom şi nu risipitor.” Citind cronicile existente în țările române, Nicolae Mavrocordat şi-a propus să aibă o istorie completă, de la origini până în zilele sale, încredințând scrierea ei lui Nicolae Costin, fiul lui Miron Costin, precum şi lui Axinte Uricariul, Radu Popescu şi Nicolae Rosetti. La Văcărești, a funcționat, de altfel, o școală în limba greacă, o tiparniță de sub teascurile căreia au văzut lumina zilei câteva cărți importante și o bibliotecă dintre cele mai mari și mai complete din Europa vremii.

    Mărire și decadență

    Lucrările de construcție au fost continuate de Constantin Mavrocordat, care desăvârșește opera tatălul său, făcând din Mânăstirea Văcărești una dintre cele mai importante edificii ortodoxe din Europa. Cu toate acestea, Revoluția de la 1848 avea să transforme impunătorul lăcaș în penitenciar pentru capii mișcării, zidurile fortificate recomandând-o pentru o destinație nedreaptă. Se știe că, în epocă, lipsa închisorilor de stat conducea și la astfel de rezolvări dar e greu de înțeles și mai ales de acceptat, cum biserica, fie ea și secularizată de Cuza, a admis, după 1864, să piardă lăcașul străjuit de coloane bizantine cu solzi de piatră. Cutremurele și lipsa de interes a autorităților au desăvârșit decăderea mânastirii. Intersant e că Nicolae Iorga, avea, încă de la începutul secolului, premoniția dramei Văcăreștilor, descriind cu amărăciune amestecul de mărire și decadență din interiorul zidurilor fortificate: “În acest cadru de ticăloșie, pedeapsă și nenorocire - totusi curat, orânduit, senin în clădiri, ca o școală de fete - răsare înalta biserică a lui Nicolae Mavrocordat, a cărei fațadă puternică îți cucerește sufletul. Supt triunghiul de piatră de sus, un rând de ocnițe lungărețe, tivit jos cu un brău împletit; zece subțiri coloane închid un luminos pridvor. Niciodată din vremile lui Neagoe Basarab nu s-au cheltuit un astfel de material și atâtea silințe pentru a împodobi o biserică : stâlpii sunt canelați, împodobiți la bază cu flori și încununați sus cu strălucite capitele corintice , alți stălpi corintici împodobesc fațada paraclisului, alții se văd ceva mai departe, în fruntea unui cerdac din clădirea înconjuratoare, ale cărei chilii de pace s-au prefăcut în celule de blestem.”

    Ultimul preot al Văcăreștilor

    În “celulele de blestem” au fost întemnițați zeci de mii de oameni, chiar personalități ale vieții publice și culturale din țară, precum Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, Corneliu Zelea Codreanu. Liderul legionar se pare că ar fi dat numele organizației pe care a întemeiat-o - „Legiunea Arhanghelul Mihail” - de la icoana Sfantului Arhanghel Mihail, aflată pe ușa din dreapta a altarului bisericii mari. Momentele în care autoritățile au cedat, temporar, autorizând reconstruirea complexului n-au avut un deznodământ fericit. În 1986, Ceaușescu a dărâmat mânăstirea, urmând să ridice, pe locul ei, o sală de sport - o a doua profanare pe care Dumnezeu n-a mai îngșduit-o. Ultimul preot al bisericii Văcărești, Dumitru Argint a avut și el destinul mânăstirii. Îngăduind deținuților să participe la slujbe și ajutându-i, pe unii, prin intermediul spovedaniei, să comunice cu exteriorul, el a fost întemnițat, în 1948 și a executat 9 ani, departe de frumoasa biserică brancovenească scufundată, de atunci, pana azi, în uitarea altor credințe.

  • Mănăstirea “Aladja” – mărturii în stâncă

    Este cea mai celebră dintre mănăstirile rupestre medievale din teritoriul bulgăresc al Dobrogei. Săpată în piatră, pe două nivele, bine conservată, Mănăstirea Aladja reprezintă o provocare pentru cei interesați de complexele monahale rupestre ale ortodoxiei.

  • Coborârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor lui Iisus Hristos

    Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Coborârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor lui Iisus Hristos, cunoscută în popor sub denumirea de Rusalii.