Sfânta Biserică

După cum ne învață Mântuitorul Însuși, Biserica este comuniunea noastră (a oamenilor) în Numele Său (Matei 18, 20 ) prin care devenim părtași comuniunii cu Dumnezeu Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Ioan 14, 23 ; 1 Ioan 5, 7 ). De aici, desprindem importanța de neînlocuit a credinței în Persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru realizarea acestei comuniuni sfințitoare. După cum fără Mântuitorul Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat înviat din morți (I Cor. 15, 14 ), nu avem Biserica – întemeiată pe comuniunea umană în numele Lui, tot așa în afara Bisericii nu avem mântuire, adică suntem lipsiți de prezența sfințitoare a Duhului Sfânt ce atestă, consfințește și hrănește această comuniune înălțând-o continuu în desăvârșire până la gradul tot mai deplin, mai presus de timp (de stricăciune, perisabilitate) în veșnicie și mai presus de ființă (creaturalitate) prin îndumnezeire.

Biserica este, așadar, comuniunea jertfelnică a celor ce cred în Hristos și Îl iubesc, adică împlinesc poruncile Lui (Ioan 13, 34-35 ; 14, 21 ). Această înaintare în iubirea lui Hristos începe prin auzirea faptelor minunate pe care Dumnezeu le-a săvârșit pogorând cerurile, adică coborându-Se până la condiția noastră, pentru a ne răscumpăra din robia egoismului și de sub tirania morții (apărute în lume ca urmare a neîncrederii în dragostea lui Dumnezeu și a neascultării de voia Lui), dar ea este întărită de experiența nemijlocită a realității Bisericii. Ascultând cuvintele Scripturii, dar cunoscând și din experiență valabilitatea lor prin faptul că există persoane concrete ce și-au modelat și își conduc viața după Duhul dumnezeiesc ce le-a inspirat, se aprinde în inima celui ce căuta un sens al existenței dorința de a răspunde afirmativ la chemarea lui Dumnezeu. Urmează apoi, ca o consecință firească lepădarea de bună voie de dușmanul nostru cel vechi – Satana (renunțarea, împotrivirea la păcat) și unirea cu Hristos (fiind parcurse treptele: de rob, de slujitor plătit/năimit și de prieten al Său) care reprezintă măsuri tot mai pure ale aderării noastre la iubirea Lui, prin dobândirea virtuților.

În tot acest urcuș duhovnicesc, care corespunde totodată războiului cu puterile întunericului, suntem conduși și ajutați să biruim de Însuși Mântuitorul Care, prin elementele văzute ale Bisericii Sale, Trupului Său tainic (ierarhie, credincioși de rând, cult, materii sfințite etc.), ne ajută să trăim încă de aici împărtășirea de darurile lui Dumnezeu, experimentând Împărăția cerurilor atât pe plan văzut, în comuniunea păcii și a iubirii frățești, precum și pe planul nevăzut, interior, al sufletului, în pacea și bucuria nepătimașă în Duhul Sfânt.

Biserica este, așadar, comunitatea oamenilor care doresc să-I urmeze lui Hristos, Calea (Ioan 14, 6 ) ce duce la Tatăl, în unirea cu El ca Fiu ascultător devenit și om ascultător de bunăvoie până la moarte pe Cruce pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Această unire se realizează prin unitatea de credință, lucrare (iubire) și împărtășire (cu Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos) a credincioșilor la care îi povățuiește Duhul Sfânt ca Cel ce rugându-Se împreună cu ei (fiind în comuniune cu ei priviți ca unitate de cuget) (Romani 8, 26 ; Ioan 14, 17 ) îi sensibilizează spre o tot mai mare dăruire a unora față de alții și față de Părintele ceresc.
Așadar,scopul vieții noastre este sfințirea vieții (a gândurilor, a cuvintelor, a faptelor, a ființei noastre – trup și suflet), care nu înceteazăa fi mereu actual,fiindcăDumnezeu Treimea ne-a adus la existență pentru a fi într-o comuniune nesfârșită cu Ea.

Dumnezeu să ne ajute!