-

Ministerul Agriculturii lansează, în perioada 15 februarie – 15 august 2019, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 4.1a "Investiții în exploatații pomicole", prin PNDR 2020.

Publicat în Actualitatea agricola

Vineri, 3 august, s-a deschis sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare a investiţiilor pentru procesarea produselor agricole la nivel naţional.

Publicat în Actualitatea agricola

Autorităţile din judeţul Hunedoara consideră că este nevoie de o creştere a numărului de unităţi administrativ-teritoriale care ar putea beneficia de facilităţile conferite de statutul de zonă montană, în condiţiile în care acestea pot accesa fonduri şi subvenţii prin diferite programe europene sau naţionale. Potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, Comitetul zonelor montane, care funcţionează pe lângă Prefectură, va pregăti un proiect de strategie ce va fi supus dezbaterii primarilor, documentul urmând să includă măsuri ce vor fi promovate prin viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020-2027.

Publicat în Stiri fonduri europene

Termenul de depunere a proiectelor pentru investiţii în ferme mici a fost prelungit cu o lună, până la data de 31 august 2017, ora 16:00, până în prezent fiind depuse on-line 2.152 de cereri de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de peste 32,2 de milioane de euro, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

De curand a fost aprobat un Memorandum cu propuneri de modificari legislative și procedurale pentru implementarea PNDR 2014-2020 in cele mai bune conditii, pe care MADR le-a identificat ca fiind necesare, informeaza Ministerul Agriculturii. Propunerile incluse in memorandum vizeaza sfera de competenta a Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice (ANAP), a Ministerului Mediului – respectiv a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului/Garzii Nationale de Mediu – și cea a Ministerului Finantelor Publice.

Secretarul de stat din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Alexandru POTOR, împreună cu directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Adrian - Ionuţ CHESNOIU, au luat parte vineri, 21 iulie 2017, la o serie de întâlniri de lucru la Alba Iulia. Rolul acestor întâlniri îl reprezintă analizarea problemelor şi speţelor concrete identificate de solicitanţii sau beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) şi soluţionarea acestora pentru a evita eventuale întârzieri sau blocaje de ordin procedural.

Publicat în Stiri fonduri europene