-
Miercuri, 06 Septembrie 2017 22:00

Troița de la Pitulusa - Vrancea, resfințită

Scriu aceste rânduri, cu emoție și bucurie în suflet. Sunt fiică de țăran și mă mândresc cu rădăcinile mele. De câte ori am ocazia, cutreier satele Vrancei pentru a fi mai aproape de veșnicia lor. Clipe de încântare și înălțare sufletească am retrăit în ajunul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, poposind pe valea Pitulusei, în comuna Broșteni din județul Vrancea.

Respectul pentru ceea ce înseamnă ființa unui neam (de la rădăcini și eroi până la limbă și de la tradiții la cultură) nu ar trebui să cunoască întinarea. Timpul nu a reușit totuși să vindece plăgile unui trecut încrâncenat.

Am fost cu ei, în Săptămâna Mare, la Lozna, în județul Botoșani, să aducem lumină în câteva case izolate, chiar înainte ca să luăm cu toții Lumina Sfântă a Învierii. I-am însoțit în proiectele lor de tineri cu inimă mare, acolo unde voluntarii Free Miorița au adus Lumină pentru România. Campania continuă în „satul care nu există pe hartă”.

Când vrem să descriem mărimea impresionantă, apelăm adesea la expresia "cogeamite" / ”coşcogeamite”, care ne ajută să înglobăm superlativul absolut într-un singur cuvânt. Știați, totuși, de unde provine această expresie?

De ce n-a emigrat poștașul sas? El, care le aducea tuturor din sat scrisoarea cu aprobarea emigrării? La Cisnădioara, satul risipit de exodul sașilor, el a rămas să păstreze ritmul vieții de altădată.

Smeeni este o localitate din judetul Buzău, care a devenit populară grație sătenilor care o însuflețesc. Și mai ales datorită acelora mai bătrâni dintre ei. Dacă nu toți, cel puțin doi sunt adevărați... zmei... pe două și pe patru roți! Cea mai bătrână biciclistă și cel mai bătrân conducător de ATV trăiesc la Smeeni.

Vineri, 26 Ianuarie 2018 12:00

Casa cu zorele pictate pe zid

„Un zid cu ferestre, în spatele căruia nu era absolut nimic, era iarbă; dar oamenii îl zugrăveau. I-am întrebat: «Ce faceți voi cu zidul acesta?».” Istoria puțin cunoscută a caselor părăsite din satele săsești.

Nu-i uşor să faci un clop. Trebuie să tot coşi roată şi să respecţi rândurile. “Vă închipuiţi ce greu era pentru clopurile făcute de mână?”, ne-ntreabă „clopărița” din Maramureș,, când îi admirăm măiestria.

Din satul Filomelei lui Tiștere până sub steiul Mănăstirii Tismana e cale de-un ceas - ori două, dacă mergi admirând peisajul și lucrarea lui Dumnezeu - peste deal.

E-o glumă veche între ardeleni, când își amintesc de copilărie: „am uns școala cu slănină, s-o mânce câinii”... Dar uite că turnurile bisericilor săsești nu le-or mâncat câinii, deși de secole acolo au adăpostit slănina!

Pagina 10 din 16