-

Mai multe judeţe s-au aflat, aseară, pentru perioade scurte de timp, sub incidenţa codului roşu de vreme severă.

În urma furtunilor patru oameni au fost răniţi şi au fost consemnate pagube materiale.

În judeţul Vâlcea, pompierii militari au degajat un copac prăbuşit peste firele de alimentare cu energie electrică în staţiunea Băile Govora şi au stins un incendiu izbucnit la un fânar în comuna Costeşti.

În judeţul Dolj s-a intervenit pentru îndepărtarea arborilor căzuţi pe carosabil. Probleme au fost şi în municipiul Craiova, unde o creangă a căzut pe o ambulanţă a Spitalului nr. 1, iar un acoperiş s-a prăbuşit pe o conductă de gaze.

Şi în Mehedinţi, furtuna a produs pagube importante, cel mai afectat fiind oraşul Drobeta Turnu Severin.

Potrivit corespondentului Radio România, Mihai Bădescu, patru oameni au ajuns la spital, acoperişurile a cel puţin 13 blocuri au fost spulberate de vânt, copaci rupţi, zeci de autoturisme avariate și localităţi în beznă este bilanţul provizoriu al furtunii de cod roşu care s-a abătut seara trecută peste judeţul Mehedinţi.

Cel mai afectat a fost oraşul Drobeta Turnu Severin, unde acoperişurile mai multor imobile au fost smulse de forţa vântului, care a suflat cu rafale de peste 100 de km pe oră.

Trei oameni au fost răniţi în comuna Şimian, după ce un panou publicitar a căzut peste un autoturism în care se aflau doi părinţi şi copiii lor, adulţii fiind transportaţi la spital, iar un bărbat a fost rănit de un foişor căzut peste el în aceeaşi localitate.

O altă persoană a fost rănită la ochi la Drobeta Turnu Severin de geamurile locuinţei sparte de un acoperiş smuls de vânt şi prăbuşit peste zidurile apartamentului său.

Pompierii au intervenit în zeci de cazuri pentru a îndepărta elementele de acoperiş şi copacii căzuţi pe autoturisme.

Probleme au fost şi în judeţ, unde drumul judeţean 670 Malovăţ-Baia de Aramă a fost blocat de un copac căzut pe carosabil, iar zeci de localităţi au rămas fără energie electrică din cauza fenomenelor meteo de o violenţă extremă.

Bucureştiul şi judeţul Ilfov s-au aflat sub un cod portocaliu de intensificări ale vântului, iar reprezentanţi ai ISU au declarat că doar în Capitală au căzut doi copaci.

Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.

Sursa: Radio România Actualități

Sursa foto: en.wikipedia.org