-

Mina Lupeni, din judeţul Hunedoara, nu este complet funcţională nici acum, la două luni de când a fost inundată de viituri.

Guvernul a alocat, însă, fonduri pentru repunerea ei în funcţiune, având în vedere că utilajele afectate trebuie înlocuite. Inundaţiile care au avut loc cu două luni în urmă în vestul Văii Jiului au produs o situaţie fără precedent după ce apele Jiului de vest s-au revărsat şi au ajuns în subteranul exploatării miniere Lupeni, prin puţul sud al exploatării. Mai bine de o lună a luat doar pomparea apei din abataje, iar cele şapte milioane de lei acordate de guvern ca despăgubiri vor ajuta Complexul Energetic Hunedoara să înlocuiască utilajele distruse.
Administratorul special, Cristian Roşu: „Nici acum mina nu lucrează la capacitate maximă. Utilajele au fost inundate, a trebuit să le scoatem la suprafaţă, o parte din ele am putut să le recumperăm, o altă parte nu. Cu ajutorul acestor bani o să încercăm să repornim mina la capacitate normală şi să achiziţionăm o parte din utilajele de care avem nevoie. Normal am avea nevoie de mai mult, dar ne bucurăm că am primit suma aceasta, care ne va ajuta în perioada următoare să lucrăm la capacitate maximă la Mina Lupeni.”
Din punct de vederea al producţiei de cărbune, acesta este cel mai prost an pentru Complexul Energetic Hunedoara, care înregistra în februarie un minim istoric al extracţiei de huilă, iar avaria de la Mina Lupeni a agravat aceste probleme şi a produs sincope inclusiv în funcţionarea Termocentralei Mintia, alimentată cu producţia minerilor din Valea Jiului.

RADOR
Foto: Pixabay