-

Peste 2.600 de sesizări care vizau lipsa medicamentelor oncologice au fost înregistrate în ultimii trei ani - a precizat reprezentantul Observatorului Român de Sănătate, Vlad Mixich.

El a întocmit un raport privind cauzele care au dus la dispariţia acestora de pe piaţa din România. Aproape o treime din medicamentele de acest tip, incluse în Programul Naţional dedicat bolnavilor de cancer, au fost exportate paralel cel puţin o dată, în ultimele şase luni ale anului trecut. Exportul paralel presupune înregistrarea medicamentelor în România şi vânzarea lor într-o ţară unde distributorii înregistrează un profit mai mare. Ele fizic nu există în România. 

„Ce ar trebui să facă autorităţile? Să pună în aplicare un mecanism coerent de prevenire şi monitorizare a crizelor de medicamente, să creeze această poziţie tehnică responsabilă exclusiv cu prevenirea şi monitorizarea crizelor, să mărească valoarea amenzilor, să producă o platformă unică, în care toate datele acestea din cele trei instituţii să fie agregate şi prezentate public şi cel mai important, să respecte şi să aplice legea. Nouă medicamente doar din Programul Naţional de Oncologie sunt mai scumpe în România decât înalte ţări”, a declarat Vlad Mixich pentru Radio România Actualități.

Vlad Mixich a adăugat că firmele care practică exportul paralel au un profit de peste 760.000 de euro dacă ţara de destinaţie este, de exemplu, Olanda. Raportul a fost realizat folosind date oficiale, în perioada martie-decembrie 2017.

Sursa: RADOR

foto: http://www.news.kenresearch.com