Cum ne comportăm când... strănutăm

Cu frigul care-a dat năvală, tot mai mult va crește în jurul nostru corul... strănutătorilor.

Care sunt normele de comportament într-o astfel de situație? Ce se cade să facă împricinatul? Ce se cuvine să spună cel de lângă el? Le vom desluși pe toate, înainte chiar de a strănuta din nou!

Acasă, în satul meu de pe Valea Tazlăului, bunica obișnuia să îmi spună să-mi acopăr gura la fiecare strănut. Zice-se că sufletul omului iese dintrânsul când strănută și se duce la acela care stă lângă el. Gura se-acoperă, deci, să nu-ți lași sufletul să iasă. Doctorii cei mari de la oraș ar contrazice-o pe bunica. Gura se-acoperă, când strănuți, ca să nu împrăștii microbii. Nu sufletul iese, ci boala... Și dacă tot am vorbit de normele sanitare cu privire la strănut, să mai reținem una: nu ne acoperim gura cu podul palmei. Nici cu dosul ei. Ci cu batista și, în lipsa acesteia ori dacă nu ai avut vreme să o scoți din buzunar, ridici cotul și cu încheietura lui acoperi gura.

Nu-i frumos să strănuți tare, de să răsune valea, dar dacă asta ți-i natura, mai bine e să o faci, decât să încerci să te abții. Un strănut oprit duce la „alte cele”. Poți să-ți muști limba, bunăoară. Să te îneci. Să-ți pierzi suflarea. Dacă primul strănut te poate lua pe nepregătite, pentru al doilea, al treilea... trebuie să fii pregătit. Strănutul respectă... legea seriilor. Nu vine singur. Asta înseamnă că dacă s-a întâmplat o dată, bine e să te îndepărtezi de ceilalți, să nu arunci în nasul lor și următoarele strănuturi. Mai ales dacă te afli la masă ori într-o aleasă societate.

Mai e o chestiune de discutat. Una... controversată! Când cineva strănută lângă el, românul obișnuiește să îi zică: „Sănătos!”. Sau ”Noroc!”. Sau „Chef!”. Codul modern al bunelor maniere zice că nu-i bine. Nu e... civilizat. Dar de multe ori schumbarea normelor se face prin perpetuarea obișnuințelor. Așa că dacă insistăm cu asta, s-ar putea ca într-o zi asta să fie norma.

În sfârșit, o ultimă vorbă. Tot de la bunica mea învățată. Cică dacă strănuți tocmai când povestești ceva ori argumentezi o idee, e semn că ce spui tu e adevărat. Hap-ciu! Ce v-am zis?