De la ceartă la înțelegere: Pașii esențiali în relația cu adolescentul
În spatele fiecărei uși trântite și al fiecărui “nu mă înțelegi” se ascunde o nevoie profundă de validare. Adolescența nu e o luptă între generații, ci o negociere a identității, iar părintele devine oglinda în care tânărul își caută locul. Când învățăm să ascultăm fără să judecăm, conflictele devin conversații, iar distanța se transformă în punte.
Articol de Petruț Mazilu, 06 Noiembrie 2025, 09:24
Piatra de temelie a oricărei interacțiuni sănătoase cu un adolescent în revoltă este ascultarea activă. Nu este suficient să auzi cuvintele; trebuie să le asculți emoția.
Când copilul tău vorbește, rezistă impulsului de a riposta imediat sau de a-i pregăti replica. Încearcă să parafrazezi ce ai auzit – "Dacă am înțeles bine, te simți nedreptățit că..." – pentru a valida sentimentele lor, chiar dacă nu ești de acord cu argumentul factual.
Acest gest simplu deschide o poartă de încredere, arătându-i că efortul său de a se exprima nu este în van.
Stabilește limite clare, dar permite negocierea. Regulile casei sunt absolut necesare pentru siguranța și structura familiei, însă impunerea lor rigidă, fără o explicație rațională, va genera rezistență.
Implicarea adolescentului în procesul de luare a deciziilor (de exemplu, alegerea orei de întoarcere dintr-un interval stabilit de tine) îi oferă sentimentul de control de care are nevoie în această etapă a vieții.
Oferă-i spațiu de control în domenii care nu pun în pericol siguranța, cum ar fi amenajarea camerei sau alegerea hobby-urilor.
Când spiritele se încing, separarea emoției de subiect este esențială. Tonul ridicat și jignirile blochează orice progres.
Recunoaște momentul escaladării și inițiază o pauză.
O frază neutră, precum "Suntem amândoi prea supărați acum. Ne luăm 15 minute să ne calmăm și apoi ne întoarcem să vorbim strict despre problemă", restabilește controlul rațional.
În timpul discuției, evită comparațiile dăunătoare ("Vecinul face aia...") sau etichetările negative ("Ești leneș/ă/").
Acestea distrug stima de sine și adâncesc prăpastia dintre voi.
În cele din urmă, oferă-i cel mai puternic model de maturitate: recunoaște-ți propriile greșeli.
Un părinte care este capabil să își ceară scuze pentru o reacție exagerată nu-și pierde autoritatea, ci o consolidează, oferind lecția vitală a vulnerabilității și a iertării.
