Focar de pestă porcină africană, confirmat într-o comună din județul Satu Mare
Autoritățile sanitar-veterinare din județul Satu Mare au confirmat un focar de pestă porcină africană într-o fermă de suine situată în comuna Andrid. Ferma afectată adăpostea aproximativ 600 de porci, toți urmând să fie sacrificați pentru a preveni extinderea bolii, a anunţat Instituţia Prefectului, miercuri, pe Facebook.

Articol de Petruț Mazilu, 18 Iunie 2025, 12:44
Potrivit sursei citate, prefectul Altfatter Tamas a convocat miercuri, în calitate de preşedinte, şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), având în vedere confirmarea focarului de PPA la porc domestic la o exploataţie comercială din localitatea Dindeşti (comuna Andrid).
'După prezentarea situaţiei de către specialiştii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a modalităţii de transmitere a bolii, CLCB a emis Decizia nr. 23/18.06.2025 privind aprobarea Planului de măsuri pentru focarele de pestă porcină africană în exploataţia comercială Întreprindere Individuală Silaghi Călin Vasile. În cadrul acestui plan, s-a stabilit zona de protecţie în jurul focarului pe o rază de 3 km pe raza localităţilor Dindeşti şi Irina', precizează Prefectura.
De asemenea, s-a instituit zona de supraveghere pe o rază de 10 kilometri, care include şi localităţile Dindeştiu Mic, Petreşti, Portiţa, Vezendiu, Hotoan, Sudurău, Santău, Chereuşa, Chisău, Becheni, Sărvăzel , Pir, Pirul Nou, Andrid, Pişcolt.
În zona de supraveghere intră şi exploataţiile SC Ferma de reproducţie Pir SM SRL, SC Veres Agro Prod Com SRL., Samsuin Land SRL, SC Calato Pig SRL, SC Porky Pig SRL.
'Avem o situaţie deosebită astăzi, un focar de pestă porcină africană la o exploataţie comercială, cu un efectiv de peste 600 de porci, o situaţie pe care nu ne-am dorit-o, dar pentru care ne-am pregătit, atât la nivel decizional cât şi la nivel de acţiune prin unităţile locale de sprijin. Suntem în situaţia în care neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii se face prin ecarisare alternativă prin îngropare la faţa locului în perimetrul zonei de producţie a unităţii, ceea ce necesită efort financiar şi uman semnificativ, toată operaţiunea se defăşoară sub stricta reglementare şi coordonare a DSVSA Satu Mare, a Apelor Române şi a Direcţiei Judeţene de Mediu. Pierderile economice aduse de această boală sunt semnificative, agenţii economici din zonele de protecţie şi din zonele de supraveghere nu pot să-şi valorifice produsele de origine animală', a declarat prefectul Altfatter Tamas, citat în postare menţionată.