Ascultă Radio Antena Satelor Live

Bisericuța „strămutată” din Sohodol (Bihor)

Biserica de lemn din Sohodol se află în sătucul cu același nume din apropierea Beiușului. Era amplasată pe dealul din mijlocul satului Sohodol, în mijlocul cimitirului. Legenda păstrată printre săteni amintește de cele două cătune ce mai apoi au format satul. Se spune că aceste două cătune au hotărât să își unească eforturile în vederea construirii unei biserici.

14 Martie 2014, 22:00

Fiind pregătit materialul necear, au apărut divergențe între cele două cătune, locul de amplasare a bisericii fiind aspectul asupra căruia nu se putea cade la învoială. Fiecare dintre cele două cătune dorea ca biserica să fie construită pe hotarul său. Mai departe, legenda spune că unul dintre cătune văzând că cel de-ai doilea cătun pare să aibă caștig de cauză în această dispută, se hotărăsc și fură lemnele viitoarei biserici, construind-o pe dealul pe care a fost amplasată biserica.

Dincolo de această legendă, trebuie spus că nu se cunoaște cu exactitate momentul în care a fost edificată biserica. Două documente din anul 1743 și din anul 1744 amintesc de faptul că satul a primit fier pentru a fi folosit la șindrilit. De-a lungul timpului, biserica a fost șindrilită de mai multe ori, pictura interioară fiind realizată în anul 1810.

Fiind considerată prea mică și veche, credincioșii din Sohodol construiesc în anul 1940 o nouă biserică, de zid. Urmare a acestui fapt, nemaifiind utilizată la serviciile religioase, biserica de lemn se ruinează. Salvarea acestei biserici vine din partea părintelui Gheorghe Nemeș, care întreprinde demersurile necesare pentru strămutarea și renovarea ei în actuala locație, parohia Tinca.

Ca și construcție, bisericuța de lemn este una de mici dimensiuni. Se remarcă absida altarului, decroșată, de formă dreptunghiulară. În decroșurile absidei altarului încă se pot vedea micile ferestre ce ajutau la iluminatul stranelor din stânga și dreapta naosului. Peretele estic al absidei altarului are și el o ferestră sub care se găsește un aerisitor tăiat în bârnele bisericii. Un acoperiș compact adăpostește corpul bisericii, în partea de vest al acestuia aflându-se turnul clopotniță. Forma turnului a avut cel mai mult de suferit în urma strămutării bisericii ce a avut loc în perioada 16 aprilie - 20 august 1980. Pereții de nord și de sud adăpostesc cruci prinse de pereți, după obiceiul locului. Tot pe peretele de nord înlâlnim și câteva înscripții.

După mutarea în actuala locație, biserica a fost dotată cu cele necesare cultului inclusiv trei clopote donate de diferite familii de credincioși.

Dintre cărțile vechi de cult ce au făcut parte din inventarul bisericii de lemn din Sohodol amintim: Evanghelia tipărită la București în anul 1723, Strasnicul tipărit la Blaj în anul 1753 precum și Catavasierul din 1769 și Strasnicul din anul 1773.

Biserică adăpostește în interior o mică comoară de spiritualitate și artă religioasă românească. Muzeul parohiei cuprinde icoane de mare valoare și uși împărătești ale bisericilor de lemn, din păcate dispărute, din Călacea, Girișu Negru și Cheșa. Scenele biblice şi cele legate de istoria bisericii s-au păstrat destul de bine şi acoperă tot interiorul. Iconostasul a fost realizat pe pânză. Frumos împodobite sunt şi canaturile uşilor de la pronaos şi naos. Pe exterioarele bisericii sunt prinse cruci de eroi şi se văd şi câteva înscripţii. Micuţa biserică din Tinca a devenit un adevărat muzeu al artei religioase româneşti!

Apel la rugăciune pentru încetarea secetei
Puterea credintei 16 Iulie 2024, 19:12

Apel la rugăciune pentru încetarea secetei

În contextul actual al secetei care afectează agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un...

Apel la rugăciune pentru încetarea secetei
Credincioșii sunt invitați la procesiunea de Rusalii care va avea loc prin centrul Clujului
Puterea credintei 18 Iunie 2024, 16:32

Credincioșii sunt invitați la procesiunea de Rusalii care va avea loc prin centrul Clujului

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului lansează o invitaţie către credincioşi de a participa, în 23 iunie, la...

Credincioșii sunt invitați la procesiunea de Rusalii care va avea loc prin centrul Clujului
Puterea credintei 31 Mai 2024, 23:46

Sfinți părinți cu sfinți copii

În tradiția creștină, Sfânta Familie este un model care a fost urmat de alte și alte familii cu credință în Dumnezeu.

Sfinți părinți cu sfinți copii
La Mănăstirea Plăviceni se află osemintele celui care a făcut prima mare unire
Puterea credintei 27 Mai 2024, 13:48

La Mănăstirea Plăviceni se află osemintele celui care a făcut prima mare unire

Marele voievod Mihai Viteazul, cel dintâi unificator al românilor, este prăznuit și în calendarul ortodox, el intrând deja în...

La Mănăstirea Plăviceni se află osemintele celui care a făcut prima mare unire
Puterea credintei 25 Mai 2024, 23:34

Sfinții vindecători care îi ocrotesc pe români

Principiul după care lucrau doctorii fără de arginți este acela rezumat de Sfântul Evanghelist Matei: „În dar ați luat, în...

Sfinții vindecători care îi ocrotesc pe români
Puterea credintei 24 Mai 2024, 23:28

Capela Oaselor din Evora, Portugalia - un monument neobișnuit, care te face să reflectezi asupra esenței vieții veșnice

„Nos ossos que aqui estamos pelos vossos esperamos” – „Oasele noastre care stau aici pe ale voastre le așteaptă”. Cu aceste...

Capela Oaselor din Evora, Portugalia - un monument neobișnuit, care te face să reflectezi asupra esenței vieții veșnice
Puterea credintei 23 Mai 2024, 23:37

Evanghelistul Luca, primul care i-a urmat lui Hristos pe calea vindecării oamenilor

Primul „medic” din Noul Testament a fost Sfântul Evanghelist Luca.

Evanghelistul Luca, primul care i-a urmat lui Hristos pe calea vindecării oamenilor
Sfinţii Constantin şi Elena: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui
Puterea credintei 21 Mai 2024, 12:03

Sfinţii Constantin şi Elena: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui

In România este o zi de sărbătoare pentru 1,8 milioane de oameni care poartă numele Constantin sau Elena, precum și...

Sfinţii Constantin şi Elena: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui