Cântările din Postul Mare – îndemn la regăsirea de sine - partea I-a
„Cum vom cânta cântarea Domnuluiîn pământ străin?” (Psalmul 136, 4) Cântarea reprezintă cea mai sensibilă formă de comunicare între persoane. Ea armonizează în mod unic expresia trupului, trăirea inimii și gândirea, într-un limbaj muzical-poetic unificator. Datorită acestei proprietăți deosebite, a fost folosită dintotdeauna în cult, cu alte cuvinte, rugăciunile publice înălțate către Divinitate de oameni din diferite culturi și civilizații erau cel mai adesea cântate. Dacă în trecutul istoriei se utilizau pentru redarea cântării sau pentru acompaniament diferite instrumente de percuție și de suflat, Biserica a rânduit ca imnele religioase să fie cântate doar de vocea umană, pentru a se evita orice artificialitate și orice obiect intermediar între ființa noastră și Dumnezeu.
25 Februarie 2016, 10:05
Spre deosebire de alte perioade liturgice (ale slujbelor) din anul bisericesc, Postul Mare se caracterizează prin cântări care exprimă pocăința credinciosului pentru întunericul păcatului pe care l-a acceptat în ființa și viața lui în răstimpul trecut și pentru păcatele întregului neam omenesc ce apasă asupra fiecăruia dintre noi ca o povară prin consecințele lor. Ele sunt o tânguire profundă după Raiul pierdut, după bucuria și pacea cerească, dar și o înfricoșată plângere pentru posibilitatea nedorită ca finalul vieții să ne găsească departe de Dumnezeu, rezervându-ne o veșnicie fără sfârșit în compania de nesuferit a diavolilor și a propriei conștiințe mustrătoare. În acest sens, reluând cuvintele dintr-un psalm al Sfântului Proroc David, creștinul se întreabă: „Cum voi cânta cântarea Domnului în pământ străin?”, cum voi putea să mă rog Domnului aflându-mă în robia păcatului și a morții, ca un dușman declarat al Lui?
În mod pedagogic Sfinții Părinți au rânduit în săptămânile premergătoare Postului Mare, tocmai în acest sens, citirea unor fragmente evanghelice care oferă exemple vii de smerenie (pilda Vameșului și a fariseului; Luca 18, 10-14), pocăință (pilda Întoarcerii fiului risipitor Luca 15, 11-32), milostenie (Înfricoșătoarea judecată Matei 25, 31-46), post și rugăciune (Matei 6, 14-21), prin care suntem îmbărbătați și conștientizați să trăim sincer credința, într-o relație de iubire autentică față de Dumnezeu și față de semeni.
