Copilăria – vârsta inocenței?
Oricât de mari ar putea fi considerate progresele realizate în timpul nostru în domeniile științelor, în universul tehnologiilor micro și macroscopice, al promovării drepturilor omului sau al sistemelor de apărare, constatăm o pierdere majoră și cu efecte dramatice la nivelul întregii planete, anume: pierderea inocenței, chiar și în rândul copiilor. Punerea în pericol a inocenței reprezintă o problemă la fel de gravă ca și cea a defrișării iraționale a pădurilor sau precum cea a poluării mediului și, de ce nu, mai asemănătoare în urmări, precum cea a consumului de droguri și a crimei organizate. Dacă pentru atenuarea celorlalte pericole există o anumită preocupare, în privința protejării inocenței legiuitorii par lipsiți de vlagă, mass-media este aproape mută, iar familia, ultimul bastion, se simte singură și adesea neputincioasă.
12 Martie 2015, 12:21
Inocența este o calitate primită de fiecare om în mod gratuit asemenea vieții, dar pentru a înflori și a aduce roade, ea are nevoie de anumite condiții și implică un efort comun, susținut. Ea este un etalon al sănătății, al bunătății, al frumosului și purității ființei umane, un indiciu al evlaviei și credinței sale în Dumnezeu. Inocența este o garanție forte a speranței într-un viitor luminos, în pace și înțelegere între oameni, o dovadă a gradului înalt de civilizație al unei culturi, a unei societăți, a unui om.
Pierderea inocenței poate fi asemănată cu ieșirea din Paradis și înaintarea într-un spațiu al păcatului, al imoralității și morții. Cum am sugerat mai sus, inocența se pierde în condiții externe nefavorabile, sub presiunea anumitor factori ostili și cel mai frecvent ca urmare a atentatului față de ea, adesea camuflat sub diferite măști ale libertății. De aceea, nu este exagerat să considerăm pierderea inocenței o formă perfidă de confiscare a bucuriei copilăriei și de substituire a ei cu diverși surogați care produc dependența față de plăcerile efemere sau care alimentează și dezlănțuie în om instinctele animale.
O simplă comparație a unui copil care păstrează pe chipul său inocența vârstei cu un altul care a pierdut-o în mod mai mult sau mai puțin voit pune în scenă întregul tragism al acestei drame. Încrederea în sine și în oameni, prietenia fără teamă, generozitatea, căldura sufletească, lumina optimistă din priviri și puritatea sunt câteva din trăsăturile ce însoțesc această stare unică – inocența. Ea nu trebuie confundată cu naivitatea și nici cu sărăcia cu duhul, ci, deși aparent un handicap, pe baza ei se constituie orice personalitate intregră și echilibrată.
La antipodul inocenței se află vinovăția, stricăciunea, depresia, violența și toate efectele lor nedorite.
„Lăsați copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 10, 14) ne îndeamnă Mântuitorul Hristos. Inocența este așadar starea prin care devenim compatibili cu Dumnezeu și cu lumea luminii pregătită de El. Ea este calea de acces spre noi înșine și spre Adevăr. Deși foarte ușor de pierdut, inocența este o tărie inegalabilă atunci când omul o redobândește prin liberă voință și ajutor divin. Ea se recapătă prin rugăciunea rostită cu lacrimi, prin gestul delicat față de orice ființă și prin urmarea decisă a virtuților. În cele din urmă inocența se reprimește în dar, este o trăsătură a sfințeniei, un nimb care ne asigură că suntem cu Dumnezeu.
Copilăria este, așadar vârsta inocenței, dar inocența este menirea și ar trebui să fie ținta fiecărui om indiferent de vârstă. Ea este starea care unește bucuria cu pacea sufletească și lumina chipului cu bunătatea interioară. Orice efort de promovare și susținere a ei este o formă de apărare a vieții și a umanității. Investiți în inocența voastră și militați pentru inocența copiilor! Astfel le veți asigura un viitor mai bun și îi veți înzestra cu cel mai prețios dar.
