Iubirea vrăşmaşilor

Pentru această încredere pe care am dobândit-o în Dumnezeu, creștinii suntem hotărâți să urmăm tot ceea ce ne învață Acesta ca Cel ce știe toate și ne vrea întotdeauna binele. Esența învățăturii creștine este iubirea compătimitoare și dezinteresată față de fiecare om și făptură existentă în lume, iubirea jertfelnică arătată nouă de Mântuitorul Hristos până la moartea pentru păcatele noastre pe Cruce.

În „Predica de pe munte”, Domnul nostru Iisus Hristos a rostit cele nouă fericiri, nouă îndemnuri, considerate de Biserică a fi rezumatul Legii morale a Noului Testament. Ele ne-au fost prezentate ca îndemnuri, ca moduri prin care dobândim viața și fericirea veșnică. Biserica lui Hristos nu impune, ci doar învață, iar cei ce urmează sfaturile nu așteaptă recompense, ci le săvârșesc din încrederea și recunoștința pe care o au față de Dumnezeu, din dragostea față de El.

Împărăția Cerurilor, promisă prin fericiri, nu este un loc pământesc, ci bucuria permanentă și netrecătoare a simțirii prezenței iubirii lumină și dătătoare de pace a lui Dumnezeu și a celor ce Îi slujesc Lui. În trăirea iubirii lui Dumnezeu nu mai există suferință, durere, întristare sau suspin, pentru că Dumnezeu șterge răutatea intențiilor și faptelor rele, umplându-le și pe acestea de sens și de bucurie. „Bucuraţi-vă şi vă veseliți, că plata voastră multă este în Ceruri!" Cei care suferă făcând binele sunt martorii (martirii) încrezători în Dumnezeu după modelul Mântuitorului Hristos.

Iubirea de vrăjmași este o trăsătură specifică credinței creștine. Ea a fost propovăduită și împlinită de Dumnezeu Însuși și lăsată ca testament pentru cei ce ne punem încrederea în El, cu promisiunea că ne va susține mereu prin harul Duhului Sfânt, dragostea necreată divină. Pentru gândirea omenească această iubire pare nedreaptă și unii o numesc „imposibilă”, dar ea ne înalță deasupra legilor acestei lumi sfințindu-ne viața și lucrarea pe pământ.

Să medităm și noi la aceste cuvinte dumnezeiești, să ne încredem în Dumnezeu și să încercăm după puteri să trăim potrivit lor după modelul înaintașilor noștri în credință.
1 – „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.”
2 – „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.”
3 – „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.”
4 – „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor satură”
5 – „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.”
6 – „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu..”
7 – „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.”
8 – „ Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate,că a lor este împărăţia cerurilor.”
9 – „Fericiţi veţi fi voi când va vor ocări şi va vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-va şi va veseliti, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.”

Iubirea de vrăşmaşi a fost indicată ferm de Mântuitorul: „Dacă iubiţi pe cei ce va iubesc, ce răsplată puteţi avea? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc. Dacă faceţi bine celor ce va fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Şi păcătoşii acelaşi lucru îl fac. Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor că să primească înapoi întocmai (...) De aceea zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplată voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi”. (Sf Ev.Luca 6.32-35)

Ea este soluția oricărui conflict, calea spre pace și înțelegerea între oameni și a omului cu Dumnezeu. E ceea ce Biserica cere în rugăciune în fiecare Sfântă Liturghie: „să ne iubim unii pe alţii că întru-un glas să mărturisim”. Făcând astfel, mărturisim încrederea și recunoștința noastră iubitoare față de Dumnezeu: „Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh”.

Dacă vom avea smerenie şi multă evlavie, Dumnezeu ne va fi călăuzitor și ne va împărtăși discernământul despre când și cum să facem aceasta cu timp și fără timp.

Stareţul Tadei din Serbia, un sfânt contemporan de la Mănăstirea Vitovnița, în cartea sa Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa ne spune: „Cel mai însemnat lucru este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburaţi sub nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniştea, tăcerea, liniştirea. Vălmăşagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră, dar, se cere să fie adunată, unită, atentă [la rugăciunea către Dumnezeu n.n.] Numai în mintea unită, se poate sălăşlui Dumnezeu Cel Unul".

Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu!