Mătănii - metanierul Partea a III-a

Aceste rugăciuni scurte, adresate Mântuitorului („Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” sau Maicii Sale: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu ajuta-mi!”, generale „Doamne Iisuse Hristoase pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și a tuturor sfinților, miluiește-ne pre noi!” sau cu ajutorul sfinților, cuvioșilor, puterilor îngerești, etc.), numărate pe metanier, ne ajută să ne concentram la rugăciune, nu la numărarea acestora. Învățăm cu alte cuvinte sa nu fim atenți la cantitate, ci la calitate.

Vorbind despre împletirea minții cu rugăciunea, vă propun să facem un exercițiu de imaginație, aducându-ne aminte de cuvintele vrednicului de pomenire Părintele Ilie Cleopa. Acesta când se întâlnea în curtea mânăstirii cu un călugăr sau un mirean, îl îndemna aproape frenetic să aibă gândul la moarte, repetând „Moarte, moarte, moarte, Înviere, Înviere, Înviere...!" și încheia spunând cu multă dragoste tuturor „Mânca-v-ar Raiul!".

Asociați acestei imagini mătania/metanierul și veți înțelege rostul ei și al rugăciunii permanente.

Metaniile monahale au o sută sau trei sute de noduri, iar cele ale mirenilor sunt de treizeci și trei (trei zeci și trei de ani a fost pe pământ Mântuitorul) de noduri sau de cincizeci. La capătul șiragului este împletită o cruce, amintindu-ne încă o data de Răstignirea Domnului Hristos și răscumpărarea firii umane și se încheie cu un ciucure, numit „canaf”, acesta are menirea de a fi ca o batistă pentru ochii rugătorului, având ca scop ștergerea lacrimilor.

La început călugării foloseau struguri în loc de bobițe prin care treceau o sfoară, dar fiind perisabili, s-a renunțat treptat la acest model. Bobițele sunt separate uneori de unele mai mari sau de o „mărgică”, pentru a ne ajuta când ne rugăm și rulăm pe degete mătania, să știm că am ajuns la un anumit număr, să începem o altă succesiune de rugăciuni sau să continuam cu o altă rugăciune.

De ce aceste noduri sunt împletite în șirag, formând un cerc? Pentru a arăta perfecțiunea divină și universalitatea chemării la El, a tuturor oamenilor. Crucea din capătul lor ne descoperă calea, scopul vieții – mântuirea prin Mântuitorul („Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slava Ție!”) spunem în rugăciunea către Sfânta Treime.

Crucea așezată pe metanier în rând cu bobițele ne aduce aminte că mântuirea pregătită nouă I se datorează Domnului Iisus Hristos, Cel ce a primit a pătimi pentru noi și pentru a noastră mântuire. De aceea, și noi trebuie să ne jertfim pe calea rugăciunii, conștienți că puterea de a ne ruga și folosul rugăciunii ne vine de la Mântuitorul Hristos.

Numărul bobițelor de mătănii amintește creștinilor datoria și chemarea permanentă: „Rugați-vă neîncetat.” (I Tesaloniceni 5,17). Metanierul este doar un instrument ce ne trezește la „trezvie”.

Atribuirea unui număr mai mic de mătănii mirenilor se datorează doar îndeletnicirilor, serviciilor acestora. Nu putem să mergem de exemplu la munca cu un șir de mătănii de trei sute de bobițe. Va fi lung și ne va încurca în desfășurarea activităților ce ni se impun. În plus, să nu uităm ce ne învață Mântuitorul: că rugăciunea noastră trebuie să fie tainică. (Sf. Ev. Matei cap. 6. 6,7 : „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.”

Cu un metanier lung sau scurt, cu metanii de deget sau fără nici un instrument ajutător, toate gândurile noastre să fie curate, să fie de la Dumnezeu și să ducă la Dumnezeu.
Precum spune poetul Traian Dorz (1914 - 1989):

„Omul are trei nevoi urgente: pâinea, cartea și Dumnezeu. Pâinea îi este necesară de la naștere. Cartea îi este necesară îndată după aceea. Dar Dumnezeu îi este necesar totdeauna.”
Amin!