Ascultă Radio Antena Satelor Live

Patriarhul Daniel despre Sfântul Dimitrie cel Nou: Exemplu de credință și ocrotire

Sfinţenia lui Hristos şi iubirea Sa milostivă, vindecătoare, dătătoare de viaţă, de pace şi bucurie se transmit prin sfinţii Săi credincioşilor, le-a transmis, duminică, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioşi prezenţi pe Colina Bucuriei, la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Patriarhul Daniel despre Sfântul Dimitrie cel Nou: Exemplu de credință și ocrotire
Foto: wikipedia.org

27 Octombrie 2024, 14:33

PF Daniel a oficiat Sfânta Liturghie la altarul exterior al Catedralei Patriarhale, împreună cu Arhiepiscopul Gheorghe de Noua Justiniana şi al Întregului Cipru, Mitropolitul Naum de Ruse (Bulgaria), Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa şi Kampania (Grecia), Mitropolitul Nectarie de Kition (Cipru) şi alţi numeroşi ierarhi.

Patriarhul BOR a vorbit despre viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou şi a reamintit contextul aducerii sfintelor sale moaşte la Bucureşti.

'Un credincios, Hagi Dimitrie, om credincios şi darnic a rugat pe generalul rus (Petru Salticov - n.r.) să lase moaştele aici, ca un fel de mângâiere sau consolare, pentru că Războiul Ruso - Turc a făcut foarte multe pagube în zona aceasta. Şi, în cele din urmă, i-au oferit o sumă mare de bani generalului rus şi el a luat doar o mână a sfântului şi a lăsat moaştele sale aici, la Bucureşti, în data de 13 iulie 1774. De aceea, anul acesta am comemorat 250 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou la Bucureşti. Din 1774 până acum ele păzesc catedrala, care a fost construită mai înainte, în 1658, şi sfinţită atunci de Patriarhul Macarie al Antiohiei, împreună cu ierarhi români', a menţionat Patriarhul Daniel.

'A ocrotit Capitala de mai multe ori, de ciumă, de holeră, de boli, de incendii, arătându-se şi un mare vindecător de boli, de necazuri, de suferinţe, i-a izbăvit pe cei care au venit la el. De aceea, astăzi e ziua pomenirii lui, când prin bunăvoinţa Preafericitului Părinte Gheorghios, Arhiepiscopul Ciprului, avem aici spre închinare şi capul Sfântului şi Dreptului Lazăr înviat a patra zi, ne bucurăm că aceeaşi iubire milostivă a lui Hristos care s-a arătat în învierea prietenului său Lazăr din Betania s-a arătat şi în lucrarea Sfântului Cuvios Dimitrie, prin vindecările pe care el le-a făcut, prin ajutorul pe care el l-a dăruit celor care l-au rugat şi în toate lucrările sfinţilor, care arată că Dumnezeu este minunat prin sfinţii Săi', a spus Părintele Patriarh.

La finalul slujbei a avut loc proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Macarie Protopsaltul.

Mii de pelerini aşteaptă să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la Cinstitul Cap al Sfântului şi Dreptului Lazăr, la moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Luni seară, Sfintele Moaşte vor fi reaşezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 27 octombrie. A fost proclamat oficial ocrotitorul oraşului Bucureşti de mitropolitul Filaret al II-lea (1792 - 1793), iar din anul 1955 cultul său a fost generalizat în toată ţara.

Pelerinaj la Catedrala Patriarhală, la moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi
Puterea credintei 29 Ianuarie 2026, 09:50

Pelerinaj la Catedrala Patriarhală, la moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi

Credincioșii sunt așteptați, de joi, începând cu ora 16:00, la Catedrala Patriarhală, unde moaștele Sfinților Trei Ierarhi...

Pelerinaj la Catedrala Patriarhală, la moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare a pocăinței și a simplității
Puterea credintei 07 Ianuarie 2026, 11:43

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare a pocăinței și a simplității

Creștinii ortodocși și greco-catolici îl cinstesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament și...

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare a pocăinței și a simplității
Sfântul Ion – între credință, tradiție și onomastică
Puterea credintei 07 Ianuarie 2026, 09:36

Sfântul Ion – între credință, tradiție și onomastică

Pe 7 ianuarie, calendarul ortodox marchează sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai respectate figuri ale...

Sfântul Ion – între credință, tradiție și onomastică
Sfinţirea apei - Aghiasma mare
Puterea credintei 06 Ianuarie 2026, 11:39

Sfinţirea apei - Aghiasma mare

Aghiasma mare – „Sfinţirea cea mare a apei” – se săvârseste de două ori pe an, mai întâi, ea este săvârşită în ajunul...

Sfinţirea apei - Aghiasma mare
Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel
Puterea credintei 25 Decembrie 2025, 12:24

Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel

În marea sărbătoare a Nașterii Domnului, adevărata bogăție pe care credincioșii o pot închina Mântuitorului nu constă în...

Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel
Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului
Puterea credintei 25 Decembrie 2025, 08:02

Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului

Naşterea Domnului este una dintre cele mai puternice şi mai încărcate de sens poveşti ale creştinismului, pentru că nu...

Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului
Moment istoric la Prislop, unde va avea loc proclamarea locală a sfântului Arsenie Boca
Puterea credintei 27 Noiembrie 2025, 12:35

Moment istoric la Prislop, unde va avea loc proclamarea locală a sfântului Arsenie Boca

Mănăstirea Prislop devine centrul spiritual al României în aceste zile și se pregătește să primească un număr impresionant de...

Moment istoric la Prislop, unde va avea loc proclamarea locală a sfântului Arsenie Boca
Pelerinaj de amploare la Mănăstirea Prislop, la proclamarea canonizării Sfântului Arsenie
Puterea credintei 25 Noiembrie 2025, 15:48

Pelerinaj de amploare la Mănăstirea Prislop, la proclamarea canonizării Sfântului Arsenie

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi în următoarele zile la mănăstirea Prislop, unde manifestările dedicate proclamării...

Pelerinaj de amploare la Mănăstirea Prislop, la proclamarea canonizării Sfântului Arsenie