Ascultă Radio Antena Satelor Live

Peste 80.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sf Parascheva

Aproximativ 80.500 de credincioşi din ţară şi străinătate s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

Peste 80.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sf Parascheva

11 Octombrie 2022, 08:33

Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile de Jandarmi din Bacău, de sâmbătă dimineaţa, de la începerea pelerinajului, au trecut pe la racla Sfintei Cuvioase Parascheva 80.500 de credincioşi. La rând sunt în continuare aproximativ 2.000, potrivit Agerpres.

Până acum sunt 100 de pelerini care au avut nevoie de îngrijiri medicale, 7 dintre ei ajungând la spital.

În preajma zilei de 14 octombrie, când se prăznuieşte Hramul Sf Parascheva, Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa. La moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi special în pelerinaj cu această ocazie, vin să se închine credincioşi din ţară şi străinătate.

Anul acesta, lângă racla cu moaştele Sf Cuvioase Parascheva în baldachinul special amenajat în curtea mitropolitană au fost aduse spre închinare, de la Mănăstirea Neamţ, moaştele Sf Paisie.

Foto: Ramona Alexandrescu

Creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului
Puterea credintei 08 Septembrie 2023, 11:02

Creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului

Peste 2 milioane de români îşi celebrează onomastica, astăzi, de Naşterea Maicii Domnului, o zi care poartă numele popular de...

Creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului
Icoana făcătoare de minuni de la muntele Athos a ajuns la Pitești
Puterea credintei 04 Septembrie 2023, 10:47

Icoana făcătoare de minuni de la muntele Athos a ajuns la Pitești

Credincioșii se pot ruga la Icoana Maicii Domnului PARAMYTHIA, adusă de la Muntele Athos, care se află acum la Biserica...

Icoana făcătoare de minuni de la muntele Athos a ajuns la Pitești
Sfinți români ai ortodoxiei, în mărci filatelice, la 1 septembrie
Puterea credintei 01 Septembrie 2023, 10:28

Sfinți români ai ortodoxiei, în mărci filatelice, la 1 septembrie

Romfilatelia adaugă tematicii spiritualității și istoriei Bisericii Ortodoxe Române o emisiune de mărci poștale intitulată...

Sfinți români ai ortodoxiei, în mărci filatelice, la 1 septembrie
Credincioșii se pot ruga la Icoana Maicii Domnului, aflată în Catedrala Voievodală din Curtea de Argeș
Puterea credintei 14 August 2023, 15:07

Credincioșii se pot ruga la Icoana Maicii Domnului, aflată în Catedrala Voievodală din Curtea de Argeș

Cu doar câteva zile înainte de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, când, la Curtea de Argeș este și hramul Sfintei...

Credincioșii se pot ruga la Icoana Maicii Domnului, aflată în Catedrala Voievodală din Curtea de Argeș
Mii de credincioşi ortodocşi se află la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Puterea credintei 14 August 2023, 12:10

Mii de credincioşi ortodocşi se află la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Mii de credincioşi ortodocşi se află la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din...

Mii de credincioşi ortodocşi se află la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Procesiune religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon, la Constanţa
Puterea credintei 26 Iulie 2023, 21:32

Procesiune religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon, la Constanţa

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte joi, 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Sărbătoarea are o importanţă...

Procesiune religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon, la Constanţa
Moaştele Sfintei Ana, aduse spre închinare la Găbud, Alba Iulia şi Oaşa, precum şi la Blaj
Puterea credintei 18 Iulie 2023, 18:03

Moaştele Sfintei Ana, aduse spre închinare la Găbud, Alba Iulia şi Oaşa, precum şi la Blaj

Moaştele Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare Maria, păstrate din secolul al XV-lea fără întrerupere în Italia, vor ajunge...

Moaştele Sfintei Ana, aduse spre închinare la Găbud, Alba Iulia şi Oaşa, precum şi la Blaj
Relicva Sfintei Ana va fi adusă în premieră în România, la Blaj şi Găbud
Puterea credintei 15 Iulie 2023, 15:19

Relicva Sfintei Ana va fi adusă în premieră în România, la Blaj şi Găbud

Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, un fragment din craniu în care se poate recunoaşte arcada sprâncenei drepte, va...

Relicva Sfintei Ana va fi adusă în premieră în România, la Blaj şi Găbud